Comunicat de presa, Mara Calista, PNL: Sprijinim activ persoanele fizice și pentru firme, pentru a trece cu bine peste această perioadă.

Programul Kurzarbeit va fi prelungit și pentru anul viitor, iar modalitatea de accesare este una facilă!

Guvernul PNL va prelungi programul Kurzarbeit până la data de 30 iunie 2021, ca urmare a aplicării măsurilor de sprijin pentru persoanele fizice și pentru firmele care sunt afectate din cauza pandemiei. Practic, prin Kurzarbeit, costurile salariale se împart între angajator și stat, în condițiile în care se reduce programul de lucru.

Concret, angajatorul poate să reducă programul de lucru al salariaților cu până la 50% din programul menționat în contractele individuale de muncă. În aceste condiții, statul urmează să îi plătească angajatului o indemnizație, pentru a compensa salariul redus plătit de angajator. Mai exact, angajatorul suportă cel puțin 50% din salariile întregi ale lucrătorilor, în timp ce statul suportă 75% din diferența dintre salariile întregi și salariile reduse. Acești bani sunt suportați inițial de angajator, urmând să fie recuperați apoi prin decont.

Este unul dintre cele mai ambițioase programe de sprijin la nivelul țării noastre. Spun acest lucru pentru că firmele mici și mijlocii sunt cele mai afectate de această pandemie. Dacă reușim să îi sprijinim pe acești antreprenori, economia țării va fi mai puțin afectată. Cu alte cuvinte, munca trebuie să continue, în ciuda noilor condiții de pandemie. Programul Kurzarbeit este o gură de oxigen pentru fiecare angajator care a fost împins să ia în calcul reduceri de personal. În plus, această inițiativă stabilită de Guvern îl protejează și pe angajat, deoarece – indiferent dacă angajatorul alege să recupereze banii prin acest program sau nu – programul Kurzarbeit nu permite angajatorului să ia înapoi indemnizaţia acordată salariatului pe perioada reducerii timpului de muncă”, a declarat Mara Calista, deputat PNL în cadrul Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților.

Mai mult decât atât “este recomandat ca toate firmele afectate de pandemie să aplice pentru includerea în acest program. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru că putem sprijini, în mod real, orice situație dificilă apărută din cauza acestei pandemii. Ideea de bază este încercarea de a ajuta cât mai multe companii să reziste și pe cât mai mulți dintre angajați să își păstreze locurile de muncă”, a conchis Mara Calista.

În Parlamentul României, Mara Calista este deputat PNL, membră în Comisia parlamentară pentru Muncă şi Protecție Socială și în Comisia pentru Egalitatea de Șanse pentru Femei şi Bărbaţi.

I.C.

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.