Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, la Piatra-Neamţ, că speră  că a scăzut corupţia din spitalele publice, dar este convinsă că mai există cazuri punctuale.

Reacţia ministrului vine după ce patru medici ortopezi din Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi singurul medic (chirurg de profesie) din cabinetul de Ortopedie din policlinica spitalului au fost reţinuţi, marţi, de Direcţia Generală Anticorupţie, fiind suspecţi de luare de mită.

„În calitate de ministru al Sănătăţii ar trebui să spun ‘nu, totul este extraordinar, nemaipomenit’. Am mai declarat că încă avem o problemă cu plăţile informale, că încă avem o problemă cu modul în care ne comportăm cu pacienţii dacă nu primim ceva. Este un lucru care este evident. Eu cred şi sper că este în scădere, dar mai sunt cazuri punctuale. Ce s-a întâmplat la Neamţ nu aş dori să comentez foarte mult, deja sunt organe de anchetă care verifică aceste aspecte. (…) Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla dacă cineva nu ar fi vrut să fie pensionat ilegal, pe nedrept. Vorbim de o cârdăşie între unii şi alţii. Pacienţii care se duc la medic pentru că sunt cu adevărat bolnavi nu au de ce să aibă încrederea zdruncinată. Medicii au salarii corespunzătoare de la 1 martie 2018. Şi de o parte, şi de alta s-a greşit. Mesajul meu este să ne comportăm corect, în limitele legalităţii”, a declarat Sorina Pintea răspunzând unei întrebări legate de corupția din sistemul de sănătate.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că pentru situaţia de la Secţia de Ortopedie a spitalului din Piatra-Neamţ soluţia este redistribuirea cazurilor urgente la alte unităţi sanitare în paralel cu externarea pacienților a căror perioadă de internare se apropie de sfârșit.

„Singura chestiune care mă deranjează este faptul că nu ştim cum va fi influenţat actul medical. Au rămas doar doi doctori pe secţie şi vom avea o discuţie cu preşedintele CJ şi managerul spitalului să vedem ce se va întâmpla. În prima fază, vom redistribui cazurile”, a adăugat Pintea.

Patru medici ai Secţiei de ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi medicul chirurg de la Ortopedia Policlinicii spitalului au fost reţinuţi, marţi, de Direcţia Generală Anticorupţie, în urma unor percheziţii la cele două unităţi sanitare, dar şi la locuinţele acestora.

Medicii din spital sunt suspectaţi că ar fi condiţionat actul medical de primirea unor sume de bani iar cel din policlinică, de faptul că primea mită pentru eliberarea unor certificate medicale necesare pensionării pe caz de boală.

În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi importante sume de bani.

Unul dintre medicii reţinuţi de DGA a fost condamnat în 2015 la o pedeapsă de doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi i s-a interzis exercitarea profesiei timp de un an. După expirarea perioadei de suspendare, medicul s-a reangajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, tot la Secţia de ortopedie (sursa: vestea.net)

DSC_7544-1200x800

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.