”Polițiștii caută o tânără, de 14 ani, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.

În ziua de 10.10.2017, polițiștii Postului de Poliţie Tarcău au fost sesizaţi despre faptul că minora Bantaş Mihaela Maria, de 14 ani a plecat din locuința comună din satul Tarcău, în seara zilei de 06.10.2017, fără a spune părinţilor și nu a mai revenit.

La data plecării minora era îmbrăcată cu cămașă din pânză de culoare roşie, blugi bleu deschis, cu dungi albe și purta pantofi tip sport albi, din imitaţie de piele cu un trandafir roşu pe partea exterioară a ambilor pantofi. Semnalmentele minorei: înălţime 1,57 m , greutate 50 kg, păr vopsit roşcat, lung până la umeri, faţă rotundă, ochi căprui ( pleoapă alungită tip asiatic). Au fost demarate toate activitățile în vederea depistării minorei, aceasta fiind dată în urmărire la nivel național.

Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea tinerei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112!

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ