Prefectul George Lazar a anuntat astazi intr-o conferinta de presa ca Spitalul Judetean Neamt s-a redeschis pentru pacientii noncovid. La conferinta au participat managerul unitatii medicale si reprezentanti DSP. Avizul DSP a fost favorabil, s-a dat astazi si tot de astazi, o parte din spital si-a reluat activitatea si pentru alti pacienti decat cei infectati.

Spitalul Judetean Neamt ramane in continuare si ”spital suport Covid”, insa vor fi primiti si pacienti noncovid, pentru acestia fiind prevazute circuite separate. Medicul Silviu Verzea, directorul interimar al spitalului, a spus ca nici pacientii noncovid nici cadrele medicale care-i trateaza pe acestia, nu se vor intersecta cu cadre medicale sau pacienti din partea de spital destinata cazurilor confirmate cu coronavirus. Au fost prevazute circuite separate, iar fiecare pacient care ajunge la spitalul judetean este considerat ”suspect” si va fi testat coronavirus. Timp de 24 de ore, timpul de asteptate mediu pana vine rezultatul testului, fiecare pacient va fi singur intr-un salon, capacitatea spitalului la ora actuala, fiind de doar 50 de pacienti noncovid, dintr-un total de 800 de paturi. Singura Sectie din spital care ramane inca inchisa, este Oftalmologia, a precizat medicul Silviu Verzea.

Desi initial se luase in calcul ca spitalul din Targu Neamt sa fie transformat in ”spital suport Covid”, s-a renuntat la idee, prefectul Lazar motivand ca spitalul nu are dotarile necesare pentru tratarea pacientilor infectati cu coronavirus, asta desi unitatea medicala are acum peste 500 de angajati (aproximativ 200 de angajati sunt personal auxiliar si personal TESA) si are un grad de ocupare de doar 20%.

Medicul Daniela Marcoci, directorul executiv adjunct al DSP Neamt, a declarat ca DSP a dat aviz de functionare la propunerea conducerii spitalului, insa cu anumite rezerve in ceea ce priveste circuitele necesare prevenirii infectarilor. ”Vom aviza favorabil redeschiderea spitalului judetean, insa cu aceeasi retinere in ceea ce priveste circuitele functionale, pentru ca spitalul judetean nu ofera circuite functionale corespunzatoare nici in afara activitatilor covid si non covid. Sunt circuite functionale adaptate, care vor incerca sa reduca, sa minimizeze riscul atat pentru pacienti cat si pentru personal. Atragem atentia asupra modalitatilor in care personalul isi va desfasura activitatea, pe de o parte vizavi de purtarea corespunzatoare a echipamentului de protectie si de adaptare a timpului de lucru a personalului pe cele trei sectoare, Covid, non covid si suspecti, si de asemeni, atragem atentia pe cat posibil, ca personalul medical care își va desfasura activitatea, sa fie impartit, sa nu se faca intersectia intre personalul care va lucra pe Covid si suspecti si personalul care va lucra pe noncovid”, declarat Daniela Marcoci, lasand sa se inteleaga ca bunul mers al spitalului pe partea de pacienti noncovid, depinde in cea mai mare parte de un comportament exemplar al angajatilor privind masurile de prevenire, si mai putin de infrastructura existenta.

Intrebata de reporterul tvmneamt.ro daca pacientii noncovid sunt in siguranta in spitalul judetean, Daniela Marcoci a raspuns: ”Daca colegii din spitalul judetean vor respecta cu totul regulile impuse, exista siguranta in proportie destul de mare. Siguranta 100% nu este in spital niciodata”.

Declaratiile complete din conferinta de presa de astazi de la Prefectura Neamt, in materialul video de mai jos, realizat in direct de tvmneamt.ro

Se redeschide Spitalul Județean Neamț. Declarații de presă la Prefectura Neamț

Publicată de TVMneamţ.ro pe Luni, 13 iulie 2020

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Intrebare: un pacient operat la chirurgie-ortopedie cu probleme postoperatorii care necesită asistență de urgență ATI, cum este asigurată protecția sa în condițiile în care secția ATI are internați pacienți infectați COVID-19?
    Intreb așa că omul care ar putea ajunge în situația asta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.