Un bărbat de 47 de ani, din Piatra Neamț este cercetat de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

La data de 10 februarie a.c., în jurul orelor 19.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Roznov au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Borlești și soldat cu decesul unei persoane.

Loading...

Din cercetările efectuate a reieșit că,  un bărbat de 47 de ani, din Piatra Neamț a condus un autoturism pe DJ 156 A, din direcția de mers Borlești spre Roznov, iar în localitatea Mastacăn a surprins și accidentat un bărbat, de 61 de ani din Borlești, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

În urma impactului, victima a suferit leziuni grave, la fața locului fiind solicitat și un echipaj medical, care a constatat decesul acesteia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare negativă.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările care au condus la producerea evenimentului rutier.

Având în vedere că principalele evenimente rutiere s-au produs pe fondul indisciplinei pietonale, polițiștii nemțeni recomandă pietonilor să acorde o atenţie deosebită modului în care circulă pe stradă întrucât poartă atât responsabilitatea siguranţei lor, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Pentru o călătorie lipsită de evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliţie al județului Neamț recomandă pietonilor adoptarea unei conduite preventive şi respectarea următoarelor sfaturi:

•        să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora;

•        după coborârea din mijloacele de transport public să nu traverseze prin fața sau prin spatele acestora ci după plecarea lor din stație, prin locurile rezervate trecerii;

•        înainte de a traversa prin locurile permise, să se asigure că în acel moment nu se apropie vehicule sau conducătorii acestora au sesizat intenția lor și au oprit pentru a le acorda prioritate de trecere;

•        să fie precauți când traversează noaptea sau în condiții de vreme nefavorabilă (ceață, ploaie, ninsoare);

•        copiii trebuie ținuți de mână, iar deplasarea și poziționarea lor să se facă în partea dinspre clădiri sau garduri, opusă marginii drumului;

•        să utilizeze trotuarelor aflate de o parte și de alta a părții carosabile.

•        când trotuarele lipsesc, circulația se face pe acostament sau pe partea stângă a carosabilului în sensul de mers și cât mai aproape de marginea acestuia;

•        să nu traverseze, strecurându-se printre autovehiculele parcate în apropierea bordurii sau trotuarului;

•        să nu se angajeze în traversare atunci când se apropie autospeciale ce au în funcțiune semnale luminoase și acustice.

(sursa: IPJ Neamt)

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ