NEGOCIATORUL

* Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare

Ora 3 dimineața este ora mea preferată pentru un somn adânc. Atunci visele apar și mă poartă în toate locurile cunoscute și necunoscute din viața mea.  Dar, la aceeași oră se întâmplă să fiu întrerupt și să mă trezesc brusc. Mă gândesc la ce trebuie să fac. Sunetul telefonului m-a trezit. La celălalt capăt al firului este un pacient de-al meu. Îl simt că este băut. Nu prea mult.

Îmi spune: domnu doctor, vino urgent la mine acasă, ești singura mea speranță și vreau să mă despart frumos de tine.

Am înțeles că nu e o glumă. Pe de o parte mi-a zis că sunt singura lui speranță și mi-a lăsat un gând pozitiv, dar, de cealaltă parte, a doua propoziție că vrea să se despartă de mine frumos, m-a pus pe gânduri. Oare vrea într-adevăr să se omoare? În timp ce conduceam mașina în drum spre casa lui, îmi vine în imagine cum a ajuns la mine, ce probleme a avut, și ce relație s-a creat între noi doi. E clar că suferea de depresie.  Are 46 de ani și  a fost căsătorit timp de 23 de ani. A avut o viață destul de liniștită și bună împreună cu soția și copiii lui. Numai că într-o zi, înainte cu câteva luni, și într-un moment total neașteptat, s-a întâlnit cu o fată mai tânără decât el, care venise la biroul lui să promoveze un material special. A fost dragoste la prima vedere. El a simțit ceva foarte profund față de ea, a cerut să mai vină și au început să se întâlnească din ce în ce mai des. Ea i-a spus lui, clar, că dacă el nu pune capăt căsniciei, nu o s-o mai vadă.

Ca să-i împlinească toate mofturile și să o satisfacă, a divorțat. Relația cu soția și copiii s-a înrăutățit, dar lui nu-i păsa de asta. Faptul că era fericit cu noua lui iubită, l-a făcut să treacă ușor peste necazurile cu familia.

Dar, înainte cu o lună de zile, s-a întâmplat ceva. El a început să simtă că iubita lui îl respinge din ce în ce mai mult. Vine mai rar. Telefoanele pe care i le dădea înainte, pasionale, au dispărut. El încerca să vadă ce se întâmplă, ea îi răspundea că este obosită, nu are chef, vrea să doarmă…etc. Lucru care l-a pus pe gânduri, au început dezamăgirile, frustrările, și de aici deprimările și în cele din urmă, depresia. A venit la mine într-o stare depresivă destul de accentuată. Fără chef de viață, fără speranțe de viitor, cu gânduri negative de a-și face rău, cu oboseală permanentă. Am înțeles că el trece printr-o perioadă foarte grea și nu este gata să accepte că a pus toate ouăle într-o pungă care s-a spart.

În apropierea casei lui, mă gândeam ce Dumnezeu s-a întâmplat de starea lui s-a accentuat așa de tare în această noapte de vrea să pună capăt vieții. Am bătut la ușa lui, la o casă particulară frumoasă. El stătea acolo singur. Îmi deschide ușa și văd într-o mână un pistol și în cealaltă o sticlă aproape goală. Am intrat în sufragerie. Pe lângă mirosul de alcool și de umezeală, am văzut pe masa mai mult de 20 de sticle de vin deschise și băute pe jumătate.

Mă așez pe un fotoliu de parcă nimic nu s-a întâmplat, să nu-i dau nici o presimțire de panică, încerc să îi iau pistolul dar el se împotrivește. Atunci îl întreb ce s-a întâmplat.

Cu toată starea lui confuză, începe să plângă. Pentru mine, a fost un semn extraordinar, un proces therapeutic pozitiv.

Se liniștește și-mi spune: nu știu ce Dumnezeu m-a dus în Parcul Național, unde îmi plăcea să o duc cu mașina pe iubita mea (avea un jeep foarte confortabil). Mă plimbam cu ea în parc, pe timpul nopții, când nu era aproape nimeni, ne uitam la stele și la frumusețea naturii, ne țineam de mână și așa ne plimbam câteva ore. Intram în mașină și nu puteam să nu ne iubim și acolo am și făcut dragoste. Erau seri și nopți minunate între noi, nu voiam să se mai termine.

Aseară, pe la 10, m-a apucat nostalgia. M-am dus să văd locul unde stăteam noi și petreceam ore întregi. La un moment dat, când m-am apropiat, am văzut o mașină. Ce era ciudat, era că niciodată nu parca nimeni pe locul acela decât eu. Am hotărât să opresc și să o iau pe jos, încet. Atunci, am văzut ce n-aș fi vrut să văd. Iubita mea, goală, făcea dragoste cu un bărbat pe care nu îl cunoșteam. La un moment dat, eram atât de furios că voiam să-i sparg mașina și să-l bat. Dar, nu știu de ce, nu am putut.

M-am întors și m-am urcat în mașină și am ajuns ca un nebun acasă. Am început să beau o sticlă de vin, apoi a doua, ca să mă liniștesc. Și așa, de la 10 și jumătate până la 3 mi-au venit tot felul de idei. Când te-am sunat, eram pregătit să îmi trag un glonț în cap. Ești singura persoană pe care am vrut s-o sun și să mă despart de ea.

Trebuie spus că una este când scrii această poveste la 35 de ani de când s-a întâmplat, și alta este să te afli la fața locului în fața unui om cu un pistol încărcat și un singur pas greșit din partea ta poate să îi aducă sfârșitul.

Eu, cu toate că în mine clocoteam și simțeam o responsabilitate foarte puternică, am încercat să-i dau impresia că totul este normal și ceea ce face el este un alt fel de bussines. În momentul când i-am transmis că lucrurile acestea le văd ca o pe o normalitate l-am scos din zona periculoasă a subcontientului său în care s-a plasat, o zonă cu două posibilități: câștig sau pierd, îmi e totuna. Dacă pierd, am pus capăt zilelor mele, dar nu mai sunt în stadiul groaznic de bărbat înșelat în care mă aflu.

Culorile desenate de el, traduse în limbajul lui către mine, erau, firește, extreme și toate au pus o presiune puternică în gândurile lui care s-au făcut din ce în ce mai exagerate, atât cât să determine un rezultat tragic:  trebuie să mă omor, să mă sinucid.

Atunci, l-am întrebat ce l-a impresionat așa teribil. El îmi răspunde cu nervozitate din ce în ce mai crescută:

-Cum a îndrăznit să-și aducă noul iubit chiar în locul unde eram noi amândoi și făceam dragoste și i-am descoperit plăcerea? Cum s-a dezbrăcat acolo în pielea goală unde eram noi și numai noi puteam să fim acolo, era locul nostru?

Durerea lui era că i-a fost înșelată încrederea, că a pus sentimente puternice în relație și că ceea ce i se părea să fi fost numai și numai a lor, ea le-a împărțit cu altul.

Mai mult decât atât, spune el, ea m-a obligat să divorțez. Am lăsat o soție bună, cu copii, să-mi îndeplinesc visul, să am pe cineva în care am crezut și cu care mi se părea că ne potrivim așa bine. Și ea, ce-a făcut? După ce m-a văzut divorțat, a găsit pe altcineva și nici nu a avut curajul să spună că s-a terminat relația. Îmi spunea că nu se simte bine și ea era cu altul.

După ce am mai luat din gândurile lui extreme și din presiune, am trecut la întrebarea ce câștigă el dacă se omoară? Da, am zis eu, câștigă liniștea sufletească, gândurile obsessive nu o să-l mai deruteze și o să stea bine merci corpul lui într-o groapă până când o să-l mănânce viermii și o să-i rămână oasele în pământ câteva sute de ani până când vor dispărea și ele. Dar, într-adevăr, am adăugat, te-ai hotărât rapid să intri profund într-o relație adolescentină, te-ai decis să-ți sacrifici soția și copiii pentru ceva mult mai mic și neimportant. Dar nu intrăm la judecată acum. Tu continui să greșești când, în loc să iei în calcul beneficiile vieții, reacționezi impulsiv și crezi că, la urma urmei, asta este scăparea.

Cinci ore consecutive mi-a luat să –l conving și să simtă că mă are pe mine ca un prieten și ca un psiholog. În timpul acesta, așezase pistolul lângă sticle, pe masa, aproape de el. Nu mai bea.

Încet-încet, am simțit că începe să-și revină la o stare cât de cât mai normală. În jur de ora 8 și jumătate, terminat și eu de oboseală, îi spun: ok, te duci acum să te odihnești, mă duc și eu, că sunt mort de obosit și ne mai vedem pe seară. Mă ridic să ies către ușă, cu gândul că nu am să-i cer pistolul, ca să nu-l irit și să nu-I creez confuzii despre încrederea mea către el. El vine către mine, cu pistolul în mână, mi-l dă și-mi spune: te tog, ia pistolul, ascunde-l la tine acasă și să mi-l dai înapoi când trece pericolul.

Am luat arma, mulțumit de gestul lui și pot să spun că dacă nu făceam după 2-3 ani curățenie generală în cabinetul meu, nu-mi aminteam de pistol. L-am găsit, l-am pus într-o cutie, am pus un bilețel pe care am scris: Îți dau înapoi pistolul cu drag și cu sentimentul că viața este mai importantă decât moartea.

Epilog: bărbatul, după mai multe ședințe de psihoterapie, s-a împăcat cu sine însuși. A învățat că viața lui suportă schimbările. A înțeles că s-a grăbit în luarea deciziilor, s-a maturizat, a continuat să lucreze în același loc; cu iubita lui nu s-a mai întâlnit, are o prietenă, dar cu relații mai rare. Din când în când mă văd cu el sau îmi dă un telefon la zilele mele de naștere și mă bucur să înțeleg că situația lui este bună.

  1. Cum am mai zis, că ora 3 dimineața este pentru mine ora sfântă a somnului profund, aceeași oră a fost întreruptă de comandantul meu principal din birgada unde eram în armată, care îmi spune: îmbracă-te urgent, un soldat s-a urcat pe turnul de apă la o înălțime de 14 m și amenință că se aruncă în gol dacă nu îl scoatem din armată.

Cu mare neplăcere mă ridic din pat, mă spăl, mă îmbrac cu uniforma armatei și plec la drum o oră și jumătate aproape două ore, ca să ajung la tabăra unde era soldatul. Nu cunosc nimic despre el. În anii aceea, telefoanele mobile nu existua, nici internet. Gândurile mele se îndrumă către el. Ce va face două ore. Mai are răbdare, mai rezistă, să îl prind măcar în viață.  Să nu greșească vreunul dintre comandanți, să înceapă negocierile în locul meu sau vreun ofițer care se vede așa de mare și  puternic pe sine încât nu poate să înțeleagă gestul soldatului. Mi-e teamă foarte mult și de inițiativele spontane.

Îmi amintesc de un caz similar, dintr-o tabără vecină cu mine când psihologul nu prea avea autoritate și unul din ofițeri l-a provocat pe cel care era sus și i-a spus că nu are curaj să se arunce. Soldatul de atunci i-a răspuns că are curaj, să nu-l încerce! Dar ofițerul nu s-a lăsat și l-a tachinat și mai tare, i-a spus că este o muiere fricoasă. Soldatul nu rezistă atacurior verbale din partea ofițerului care-l impinge în mod conștient și inconștient la sinucidere. Nu pot uita când a sărit băiatul și s-a accidentat grav. Ultimele lui cuvinte câtre ofițerul care venise să îl salveze au fost: NU SUNT FRICOS!

Acum însă, conduc mașina și intru în Cisiordania, unde trebuie să fiu atent, să nu sară câtiva băieți cu pietre sau să mă împuște. Înaintea mea, o persoană îmbrăcată traditional arab, duce de hățuri un măgar. Nu puteam să-l ocolesc, drumul era foarte strâmt. El avea vreo 10 km la oră. Îmi spun mie, ce răbdare are omul, ce putere! Ce păcat că nu sunt ca el, să stau pe măgar și să merg 10 km la oră și nimeni nu mă trezește la 3 dimineața să-mi ia cele mai frumoase vise! Apoi îmi spun că am o provocare imensă, aceea de a fi negociator și de a salva un băiat.

Mă cuprinde un frig puternic când ies din mașină și merg vreo 200 de m către turnul de apă. Comandantul mă vede, se apropie de mine, ne salutăm militărește și îmi spune că din momentul acesta tu conduci ostilitățile, ești negociatorul, nu-mi pasă decât să-l dai jos de acolo viu.

Îi mulțumesc pentru încredere, și-i spun că am câteva rugăminți. Prima: toți soldații care nu au ce să facă și se uită la spectacol, să se întoarcă în camerele lor, nu vreau să văd aglomerație, pentru că el vrea audiență. Cea de a doua, este ca, fără să simtă soldatul, pe partea cealaltă de unde stă, să urce cineva pe furiș și să fie cât mai aproape de el, fără a fi simțit. Cea de a treia rugăminte era pentru o saltea specială pentru parașutism și sărit din locurile înalte și s-o pună în funcțiune cât mai repede, împrejurul stâlpului de apă.

Ultima rugăminte era să mă urc pe un motostivuitor care să mă ridice la o diferență de cel puțin 3 m de soldat (când negociezi cu o persoană din punct de vedere therapeutic sau ca exemplu de față – preciziez că ideea celui care vrea să se sinucidă este să fie cât mai sus pentru a fi deasupra celorlați – negociatorul trebuie să facă tot efortul de a se poziționa la fel).

Soldatul mă cunoștea. Eu i-am cerut permisiunea să mă urc la înălțimea lui și când am văzut că tremură de frig am cerut un palton sau pătură. Băiatul a tot refuzat dar eu am insistat și am făcut bine, pentru că a acceptat, a pus paltonul pe el și s-a mai relaxat un pic.

Când am început discuțiile, am înțeles că el făcuse mai multe cereri să fie cât mai mult acasă ca să-și ajute mama care mai avea trei frați și surori. Inițial, el, ca cel mai mare, a vrut să facă armată dar nu se gândea că va fi atât de greu și nici că o simtă un dor atât de puternic față de mamă și de frați. Imediat mi-am dat seama că el, de fapt, nu vrea să moară, vrea să atragă atenția. El a văzut că toate drumurile au fost respinse de autorități după care s-a hotărât să  recurgă la acest gest. Din momentul când a făcut acest lucru știa și și-a sumat răspunderea că o să fie și pedepsit. Acum, eu, trebuia să-l ajut să suporte pedeapsa,  să fie cât mai mica dar și în legătură cu familia lui. În cazurile acestea, ca negociator, nu ai voie să –l  faci pe soldat să simtă  că a câștigat, că a avut dreptate, astfel încât ceilalți soldați să-l imite. Primul lucru care trebuia făcut era să-i promitem că dacă se dă jos nu-l bagă închisoare imediat și că o instanță va judeca cazul său în modul cel mai sever. Nu trebuia să primesc aprobări scrise de la comandant sau de la el, era suficientă încrederea care s-a creat între mine și soldat să se dea jos. Ca să înțeleagă și ceilalți soldați, în prima seară a fost pus în arest dar, prin recomandările mele i s-a dat voie de două ori pe săptămână să poată ieși și să viziteze familia și s-o ajute, fie și moral.

3.Cu câteva zile în urmă s-a întâmplat un eveniment tragic la Onești. Gheorghe Moroșan, împreună cu soția lui, s-a hotărât să-și ducă până la sfârșit amenințările: au legat și au omorât doi muncitori în fostul lui apartament pe care îl pierduse în instanță, și pe care îl ceruse înapoi ori să i se dea suma de 300.000 lei.

Patru negociatori au fost pe parcursul a 5 ore, puși de Poliție. Nu știu cine sunt aceștia, ce funcții au și ce calificări. Ce știu, este că la cazurile de urgență în spitale, medicul care tratează persoane la UPU, este specialist în urgențe. În țările civilizate, negociatorul trebuie să aibă cel puțin a doua facultate, cu masterat, în psihologia clinică cu cel puțin 15 ani de experiență. El trebuie să negocieze între făptaș și instituția care l-a trimis. Sunt două feluri de categorii: persoane care vor să-și facă lor rău și persoane care fac rău altora sau îi răpește. Sunt cazuri de grupări pe linia ideologica, politică, care răpesc persoane dar și persoane singure individuale, care fac același lucru. Cum am arătat în cazurile de mai sus, cazurile individuale sunt mai dese, se leagă de starea de sănătate mentală și de scopul pe care vrea să-l obțină.

În cazul în care o persoană intenționează, într-adevăr, să se sinucidă, numai dacă s-a hotărât ca sinuciderea să fie văzută, cu spectacol, ca unii să se învețe minte, atunci nici un negociator nu-l mai ajută. Vezi protestele în care sinucigașii și-au dat foc în fața a mii de oameni. Sunt cazuri individuale de persoane care au fost  părăsite de partener și vor, printr-un act demonstrativ, să-și aducă partenerul înapoi. În acceași directie sunt și persoanele care au pierdut ceva și recurg la un act violent demonstrativ pentru a recupera acest bun.

În mare măsură, actele de negociere se petrec în locuri înalte, cu risc. Sau când este vorba de răpire și se amenință că dacă nu se i se îndeplinesc condițiile o să-și omoare victimele. 

Informația pe care trebuie să o avem este: pe lîngă locație și riscul de a te afla acolo, este să înțelegem dacă e singur sau cu alții, dacă chiar vrea să discute sau nu, ce probleme l-au făcut să recurgă la gest, ce arme are. Cine îl ajută, dacă este ajutat. Dacă și-a adus o sticlă de apă cu el sau altceva, este un semn că el se pregătește pentru o negociere mai lungă în cazul sinucigașilor, dar nu pentru moarte. Omul care vrea să moară, nu discută condiții. Cel mai riscant este atunci când discuția cu negociatorii este neînțeleasă și îl aduce într-o stare de frustrare mai mare decât era. Atunci, își schimbă scopul și intențiile.

Sunt multe de spus despre persoanele care fac acte demonstrative publice să obțină ceva sau să moară, dar aș vrea să pun accent pe cazul lui Moroșan.

Autoritățile au știut despre apartamentul pe care l-a pierdut la tribunal și pentru care s-a luptat ani de zile. Autoritățile au știut că este violent, dar nu într-un format pathologic, sociopatic. Când spun autoritățile, mă refer la Poliție în mod special, care a tratat cazul Moroșan ca un caz simplu, social, care amenință dar nu duce la bun sfârșit aceste amenințări. În acest caz, superficialitatea negocierii, pe lângă reacția muncitorilor răpiți, au dus la agravarea situației și la schimbarea scopului. Nu cred că el, initial, a vrut să omoare muncitorii. A vrut să demonstreze că amenințările nu mai sunt valabile și că trebuie să –l ia în serios. Când s-a hotărât Poliția să-l ia în serios, a fost destul de târziu. Negociatorul, niciodată nu funcționează singur, el are ca scop să primească cât mai multe informații despre starea și convingerea subiectului, din când în când i se spune să încetinească sau să urgenteze. Dar comandantul misiunii se folosește de negociator ca una din liniile aparent centrale dar, în timpul acesta, își pregătește trupele pentru intrare, astfel incât dacă negocierea va eșua, el preia misiunea militară care va completa și în care va prinde individul.

În cazul acesta, în 5 ore s-au schimbat 4 negociatori, s-a pierdut timp, l-a adus pe Moroșan la o stare nervoasă foarte ridicată dar nu a existat o pregătire polțiienească adecvată pentru identificarea locurilor de intrare în apartament. Poate va fi o lecție pentru Poliția Română. 2. Negociatorii trebuie să fie oameni cu multă experiență în psihologia clinică, care să poată să primească cât mai multe informații, să empatizeze cu subiecții vizați până a-i determina să abandoneze planul.

Aștept comentariile dvs cu mare interes. 

Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra
Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.