Comunicat de presa, Primaria Piatra Neamt: Noi măsuri pentru a asigura funcționarea Pieței Centrale din Piatra-Neamț

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Andrei Carabelea s-a întâlnit astăzi cu Prefectul județului Neamț– George Lazăr și cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Poliției Municipiului Piatra-Neamț pentru a discuta posibilitatea implementării unor măsuri care să asigure funcționarea Pieței Centrale, fără ca producătorii să fie nevoiți să își comercializeze produsele în exteriorul acesteia.

A urmat o deplasare la fața locului, precum și o discuție cu producătorii aflați la Piața Centrală, care au primit asigurări atât de la primarul Andrei Carabelea, cât și de la prefectul George Lazăr că  în perioada imediat următoare se vor găsi cele mai bune soluții astfel încât comerțul să se poată desfășura în incinta pieței.

„În urma discuțiilor pe care le-am avut în acest sfârșit de săptămână cu producătorii locali, dar și astăzi, cu reprezentanții instituțiilor care au atribuții în acest sens, am hotărât să găsim împreună soluții care să le dea posibilitatea tuturor comercianților să își desfășoare activitatea în piață. Pentru comerțul cu produse de panificație, din lapte, carne, ouă și miere de albine se pot realiza circuite de intrare și ieșire separate, fără să mai fie nevoie să se mute comercianții din spațiile unde își desfășurau și înainte activitatea. Pentru a putea desfășura activitatea de comerț cu legume și fructe în incinta pieței acoperite, cu respectarea măsurilor pentru prevenția infectării cu virusul Covid-19 impuse prin Hotărârea nr. 52 din 05.11.2020 a CNSU, se analizează posibilitatea desființării totale sau parțiale a unor pereți exteriori. Această măsură este în analiză și am promisiunea instituțiilor care pot aproba aplicarea ei că se va lua o hotărâre în acest sens în cel mai scurt timp. Îmi doresc ca producătorii să își poată vinde marfa în condiții decente, iar cumpărătorii să aibă și confort și siguranța sanitară atunci când merg la piață” a declarat primarul Andrei Carabelea.

I.C.

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.