La data de 24 iunie a.c., poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra-Neamţ au intervenit la un accident soldat cu victime.

Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat de 55 de ani, din Piatra-Neamţ, a condus un autoturism pe strada Calistrat Hogaş, iar la intersecţia cu bulevardul Republicii, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din Bucureşti, cu care a intrat în coliziune.

Loading...

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 32 de ani, din Piatra Neamţ, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani.

Aceasta a fost preluată de ambulanţă, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

(sursa: IPJ Neamt)

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ