O actiune a politistilor nemteni a scos la iveala o afacere ilegala cu peste 4.000mc de lemn. In timpul unui control la o firma din Sabaoani, acestia au descoperit ca in interval de un an, fusesera taiati si comercializati arbori de pe alte partizi decat cele pe care le firma le avea in exploatare, volumul total de lemn exploatat ilegal fiind de 4.121 mc in valoare de peste un milion de lei. Cum lemnul nu mai exista, s-a dispus masura confiscarii valorice a intregului volum de lemn, anunta IPJ Neamt:

În ziua de 20 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere Delicte Silvice, împreună cu tehnicieni silvici din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ, au acționat pentru combaterea delictelor silvice.

Loading...

Astfel, în urma unui control efectuat la o societate comercială cu profil specific, din comuna Săbăoani, au fost identificate mai multe nereguli cu privire la realitatea concordanțelor dintre stocurile faptice și stocurile scriptice.

Ca urmare a confruntării evidențelor scriptice cu realitatea din teren, s-a stabilit că agentul economic nu deţinea în depozit volumul total de 20,41 m.c. materiale lemnoase, în valoare totală de 4747,7 lei.

Totodată echipele de control au constatat că agentul economic a expediat în perioada 29.03.2017 – 07.02.2018, volumul total de 4121,12 m.c. material lemnos ( 2913,75 m.c. lemn lucru diferite esenţe şi 1207,37 m.c. lemn foc) aferent partizilor aflate în exploatare, din alte locuri decât cele identificate prin coordonate geografice, corespunzătoare provenienţei legale.

Având în vedere cele constatate s-a luat măsura principală de sancţionare contravenţională a societății cu suma de 6000 lei pentru săvârşirea în concurs a contravenţiilor prevăzute de art. 19, alin 2, lit. d şi art. 19, alin. 4 lit. q din Legea 171/2010 R, precum şi măsura complementară de confiscare valorică a volumului total de 4141,53 m.c. materiale lemnoase, în valoare totală de 1.262.912,51 lei.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ