Doi soti, el de 67 de ani si ea de 62 de ani, din Razboieni, au trecut luni prin clipe de mare cumpana dupa ce casa le-a luat foc. Agoniseala lor de-o viata a fost la un pas de a se face scrum, de la un foc de curatenie, si ce nu a ars a fost deteriorat de fum. Apelul la 112 a fost efectuat la ora 14,12, in scurt timp la fata locului ajungand trei autospeciale, una de la SVSU Razboieni si doua de la Detasamentul de Pompieri din Targu Neamt, si o ambulanta SMURD. In timp ce paramedicii au acordat ingrijirile necesare sotilor rapusi de dezastru, cei 12 militari si 7 pompieri voluntari au actionat pentru stingerea incendiului. Doar peretii casei au ramas in picioare, acoperisul de 60 mp fiind mistuit de flacari, la fel o magazie de lemne de 6 mp, iar peretii locuintei s-au deteriorat. Tot luni, 13 iulie, la cateva minute dupa alarma pentru Razboieni un alt apel solicita interventia pompierilor, de-aceasta data la Danesti, comuna Girov, unde ardea o bucatarie de vara. La locul dezastrului au ajuns 9 pompieri cu doua autospeciale de la Piatra Neamt, care au constatat ca ardeau o bucatarie de vara si o magazie, existand riscul extinderii flacarilor catre casa. Pompierii au protejat locuinta si au stins in scurt timp incendiul, in urma caruia au ars bucataria de vara, din barne de lemn si lut, cu acoperis din scandura si invelitoare din carton bituminat, pe o suprafata de 15 mp, magazia construita din scandura cu invelitoare din azbest, pe o suprafata de 45 mp, bunuri de uz casnic, obiecte de mobilier si imbracaminte. Cauza probabila a incendiului este un cos de fum neizolat corespunzator fata de materialele combustibile. Pompierii au fost sprijiniti de un voluntar al comunei Girov si de doi localnici.

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ