Nemtenii pot beneficia de cazare mai ieftina si gratuitate pentru copiii mai mici de 7 ani in cadrul programului social de toamna lansat de FPTR „O saptamana la munte”. Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc pastreaza traditia in fieacare an si lanseaza o noua editie a acestui program, pentru perioada 2 noiembrie – 19 decembrie 2014. Tarifele maximale propuse, in urma consultarilor cu hotelierii din zona montana, au ramas aceleași ca si cele din editia de primavara. Pentru 5 nopti , de duminica pana vineri, fara mic dejun, costul cazarii la hotel, vila ori cabana de doua stele, este de 161 lei de persoana/sejur, in timp ce sederea in conditii de trei stele costa 259 lei de persoana/sejur, iar la patru stele tariful atinge 368 lei de persoana/sejur.
Pentru prestatorii care ofera servicii de cazare cu mic dejun, valoarea micului dejun va fi stabilita de fiecare hotel in parte, deci nu este inclusa in planul tarifar de mai sus.
Potrivit organizatorilor, sistemul de vanzare a biletelor pentru programul “O saptamana la munte” este primul venit, primul servit. Oferta va fi valorificata prin agentiile de turism, relatia contractuala realizandu-se intre agentie si turist, respectiv intre hotel si agentie. In urma consultarilor cu hotelierii din zona montana, reprezentantii Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc au stabilit conditiile de desfasurare ale programului: copiii -maxim 2- cu varste pana la 7 ani sa beneficieze de gratuitate daca sunt cazati in camera parintilor. La acest program participa pensiuni si hoteluri din Baile Herculane, Brasov, Busteni, Cluj, Poiana Brasov, Poiana Tapului, Predeal si Sinaia.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ