Sambata, 24 martie, de la ora 20:30, Asociatia Sens Civic recomanda sa stingem luminile pentru 60 de minute, in scopul conservarii mediului inconjurator pentru noi toti dar mai ales pentru generatiile viitoare. Ca in fiecare an, evenimentul va fi marcat in Piatra- Neamt la Curtea Domneasca unde va fi intrerupt iluminatul pietonal si arhitectural. Pe langa implicarea Primariei Piatra Neamt si a unor sponsori, actiunea beneficiza si de sprijinul unora dintre cele mai importante entitati media din judetul Neamt:   Vestea.net, Ziarul Ceahlaul, 1TV Neamţ, Realitatea Media, tvmneamt.ro si Turn TV  

Comunicat de presa, Asociatia Sens Civic:

Loading...

Municipiul Piatra Neamț se alătură, și în acest an, unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate protecţiei mediului. Evenimentul este organizat de Asociația Sens Civic în parteneriat cu Primăria Piatra Neamț şi reprezintă o mișcare globală de conștientizare asupra importanței conservării resurselor și a responsabilității față de mediul înconjurător și față de generațiile viitoare. Acțiunea constă în stingerea luminii și decuplarea echipamentelor electrice neindispensabile pentru o oră, în mod voluntar.

Mesajul este același, peste tot: problemele cauzate de schimbările climatice și de extra-consum sunt atât de grave, actuale și complexe, încât este nevoie urgentă de acțiune, la nivel global. Iar vocea comună a milioane oameni de pe tot globul ajunge chiar și în cele mai înalte foruri ale decidenților.

Piatra Neamţ va marca cea de-a IX-a sa participare la Ora Pământului prin întreruperea iluminatului pietonal şi arhitectural la Curtea Domnească – Turnul lui Ştefan, Muzeul de Artă, biserica Sf. Ioan pe 24 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30.

Organizatorii solicită participanților renunțarea la utilizarea lampioanelor. Dincolo de aspectul impresionant al felinarelor zburătoare, acestea pot provoca incendii devastatoare și chiar incidente aviatice. Pe lângă aceste riscuri există și certitudinea că toate aceste lampioane vor sfârși prin a deveni deșeuri. a declarat Mircea ALBU, coordonator eveniment din partea Asociaţiei Sens Civic.

               Corul Național de Cameră Madrigal Marin Constantin, prin Programul Național Cantus Mundi va fi prezent la evenimetul Earth Hour 2018 Piatra Neamţ”. Sub sloganul internațional Dăruiește naturii din energia ta!, „ne-am propus să unim prin muzică și respect față de mediul înconjurător cât mai mulți copii.

               În cadrul evenimentului „Earth Hour 2018 – Piatra Neamţîşi vor da concursul următoarele coruri de copii: Școala Gimnazială Nr.1 Dumbrava Roșie, formația vocal-instrumentală Musical– Prof. coord. Lucreția Stroici; Școala Gimnazială Nr.1 Răucești, grup vocal Cromatic – Prof. coordonator Gheorghe Smău; Școala Gimnazială Vasile Mitru din Tașca & grup vocal Floare de lotus , prof. coordonator Liliana Roibu. Școala Gimnazială Săvinești, grup vocal Note muzicale . Prof. coordonator Dana Cârnu, a precizat doamna profesor  Lucreția Stroici, coordonator desemnat pentru orașul Piatra Neamț al Programului Naţional Cantus Mundi.

Programul Național Cantus Mundi, înființat în anul 2011 la inițiativa reputatului dirijor Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, pas prin care a devenit în mod oficial o nouă direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale. Este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, adunând sub umbrela sa peste 700 de coruri, după 7 ani de activitate. Peste 30.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice.

               Așadar, vă așteptăm în număr cât mai mare pe Platoul Curții Domnești, sâmbătă 24. 03.2018 pentru a participa alături de noi la cel mai frumos eveniment dedicat Pământului.

Mulţumim partenerilor noştri media:

Vestea.net, Ziarul Ceahlaul, ABD Reporter, 1TV Neamţ, Telemold, Realitatea Media, tvmneamt.ro, Turn TV

Mulţumim sponsorilor noştri:

Fiscal Service şi Restaurant Bells
Tinerii susțin protejarea Planetei, susține și tu alături de ei!

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ