Doi soferi care nu au auzit de bun simț, au fost amendati de politistii locali din Piatra- Neamt. Cei doi si-au parcat masinile pe platoul Curtii Domnesti, langa Turnul lui Stefan cel Mare, ignorand cu buna stiinta faptul ca accesul autovehiculelor in zona respectiva este interzis. ”Proprietarii a două autoturisme, parcate pe platoul Curții Domnești, au fost sancționați contravențional, duminică, 15 septembrie 2019, pentru încălcarea prevederilor HCL 7/2010  – Regulamentul privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț.

Echipajul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț a depistat cele două vehicule în jurul orelor 15.00, parcate în imediata apropiere a Turnului lui Ștefan cel Mare – ansamblul Arhitectural Curtea Domnească, zonă destinată exclusiv traficului pietonal. Proprietarii, V.C. din comuna Tarcău și M.U.D  din Piatra Neamț, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 300 de lei, pentru încălcarea art.8, lit. l din HCL 7/2010.

Conform Regulamentului privind  normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț, ”se interzice accesul, staționarea, oprirea și circulația autovehiculelor de orice tip pe spațiile verzi sau plantate, în parcuri, locuri de joacă pentru copii, pe trotuare și pe aleile pietonale din municipiu”.

Încălcarea prevederilor articolului 8, litera l (HCL 7/2010) se sancționează contravențional  ”cu amendă de la 100 la 500 de lei posesorii de autovehicule cu masă maximă totală autorizată de până la 3,5 tone inclusiv și cu amendă de la 1000 la 2500 de lei posesorii de autovehicule cu masă maximă totală autorizată de peste 3,5 tone”, informeaza Politia Locala Piatra Neamt.

Ionut CORFU (sursa foto: Politia Locala Piatra Neamt)

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Pe cei care au transformat pasajul subteran de la Curtea Domnească în tarla proprietate personala când îi vor amenda? Dacă nu înțelegeți întrebarea, treceți și faceți niște poze. Și fotografiați și la ieșirea din pasaj, la bariera de la primărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.