Pe 23 octombrie 1975 se stingea din viata parintele Constantin Sarbu, un misionar autentic si un mare marturisitor crestin. Parintele Constantin Sarbu s-a nascut la 10 ianuarie 1905, intr-un sat de langa Galati. Ramanand orfan de mic,a fost crescut de bunica sa, o femeie saraca dar credincioasa. A absolvit seminarul si Facultatea de teologie din Bucuresti si a devenit preot. Este ctitor al azilului de batrani de la episcopia Husilor si al bisericii Sf. Imparati – Bariera Vergu, Bucuresti.
Parintele Sarbu a fost arestat la 10 ianuarie 1954. Fiind condamnat la 8 ani inchisoare si 3 ani interdictie corectionala, pentru „uneltire contra ordinii sociale” si „detinere si necedare catre RPR a valutei”, alaturi de alte 23 de persoane participante la miscarea de rezistenta „Salvatorii Neamului”.
A trecut prin inchisorile de la Jilava (1954-1955), Dej (1955), Gherla (1956-1962), apoi prin lagarele de la Poarta Alba (1955-1956) si Salcia (1959). Parintele marturiseste: „M-au ars cu fierul rosu la talpi, mi-au smuls barba, m-au batut dar le-am spus: «Puteti sa ma chinuiti cat vreti, dar nu ma lepad de Hristos»”.
Din cauza regimului crunt, parintele se va imbolnavi la Gherla, in 19 septembrie 1961, fiind diagnosticat cu boala ulceroasa duodenala. Desi trebuia eliberat la 8 ianuarie 1962, la 4 decembrie 1961 va fi trimis in domiciliu obligatoriu la Viisoara, pentru 24 de luni.
Eliberat la 25 februarie 1964, parintele Sarbu se stabileste in Bucuresti, slujind in cea mai saraca biserica din Bucuresti – biserica Sapientei – care fusese inchisa timp de 40 ani. Aflata intr-un stadiu avansat de degradare, biserica va deveni, prin harul parintelui Sarbu, un adevarat loc de pelerinaj. Acest fapt va atrage atentia autoritatilor care o inchid intai temporar, apoi definitiv. Parintele Sarbu se va ingriji toata viata sa de cei bolnavi, batrani si saraci, credinciosii capatand o incredere nelimitata in multiplele actiuni pe care le intreprindea si raspunzand la toate solicitarile lui.
In ultima parte a vietii sale, parintele Sarbu a suferit mult din cauza ulcerului provocat de regimul din detentie, dar si de urmarirea securitatii. Internat si operat in spital, parintele si-a presimtit sfarsitul. A cerut un preot pentru a se impartasi ultima oara, iar cel care vine la capataiul sau este chiar parintele Ilarion Argatu.
„Pe atunci nu intelegeam de ce parintele Argatu, parca, tot incerca sa-i aseze perna. Abia apoi ne-a spus ca pe cand il impartasea a vazut aureola in jurul capului lui. In primul moment a crezut ca perna este colorata. Apoi, insa, si-a dat seama ca este aureola unui mare «ales» al lui Dumnezeu. Dupa ani si ani, cand parintele Argatu statea de vorba cu vreun credincios al bisericii Sapientei reamintea totdeauna aceasta descoperire ce i-a fost daruita lui de Dumnezeu pentru a o face cunoscuta tuturor: aureola cu care l-a incununat Dumnezeu pe parintele Constantin Sarbu”, marturiseste o ucenica a parintelui.
Astfel, la 23 octombrie 1975, parintele Constantin trece la Domnul. Dupa moartea sa, Matilda (Cocuta) Mircea l-a visat pe parintele Sarbu, care i-a zis: „Aveti grija ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile incuiate, au sa planga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cat ii aveti acum, cercetati-i si impartasiti-va. Atunci se va inchide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pastrati. Sa nu va mandriti, sa nu mintiti, faceti bine, caci daca faceti pacate piere si credinta. O particica mica in adancul inimii sta ascunsa acolo si daca faceti o fapta buna mai prinde si ea viata, e vesela. Dar daca voi nu faceti nimic, nu postiti, nu va rugati, nu faceti milostenii, se micsoreaza, se micsoreaza… si gata.” (din: „Un sfant printre noi, parintele Constantin Sarbu”, Galati, 2002)

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ