Senatoarea Emilia Arcan, a facut declaratii soc in conferinta de presa de astazi, de la sediul PSD Neamt: ”Piata Centrala din Piatra- Neamt a fost incendiata intentionat. Focul a fost pus intentionat acolo, ca sa se spele niste bani.” La solicitarea presei, de a detalia cele spuse, Arcan nu a putut preciza sursa exacta de unde are informatiile, insa a insistat asupra lor si a repetat cu patos, ceea ce spusese deja: ”Informatiile sunt de la cetateni. Toata lumea stie asta. Cetatenii cu care vorbesc si care vin in audienta l mine, stiu mult mai multe, inclusiv cei care desfasoara activitati in piata. Am ajuns la aceasta concluzie si repet fara nici un fel de rezerve, ca da, la Piata Centrala focul  a fost pus intentionat si acolo s-au spalat bani.Asta este impresia generala. Oare de ce se vrea ca acel domn Mâțu, sa fie in continuare directorul pietei. De ce acest domn nu iesit nici pana acum, dupa aproape trei ani, sa dea vreo explicatie?

Este pentru prima data cand un oficial spune public acest lucru fara rezerve, chiar daca pana acum s-au mai facut speculatii, mai ales in presa, pe aceasta ipoteza.

De altfel, acesta a fost subiectul cel mai dezbatut la conferinta de presa la care au mai participat deputatul Ioan Munteanu, viceprimarul Luminita Vîrlan si consilierul local Victor Marghidan.

Numele primarului Chitic a fost pomenit de mai multe ori in alocutiunea deputatului Munteanu, care s-a arata ingrijorat de intarzierile lucrarilor de la piata, dar si de starea celorlalte piete din oras, dand exemple din declaratii ale lui Chitic si sustinand ca acesta a fost interesat de Piata Centrala doar in campania de la locale, apoi nu i-a mai pasat. ”Am mai multe declaratii ale primarului Chitic, care sunt contrazise de situatia din prezent. Sunt sigur ca vom primi un raspuns taios de la el, si va spune ca PSD e de vina, pentru ca intotdeauna, pentru Chitic, altii sunt de vina, niciodata el. Eu nu l-am auzit vreodata pe Dragos Chitic sa-si asume o greseala sau vreo vina. El intotdeauna, spune ca altii isi de vina si mai mult decat sigur, si de data asta va spune ca PSD e de vina. In viziunea lui, tot ce se intampla rau in Piatra- Neamt, e din cauza PSD.”

Reprezentantii PSD Neamt au insistat pe faptul ca noua piata nu trebuie sa fie administrata tot de URBAN, o societate falimentara, care a distrus celelalte piete din oras (Piata Darmanesti care arata deplorabil, Piata Maratei care este inchisa si Piata Bistrita care arata mai mult a bazar) si vor sa se faca o licitatie publica, transparenta prin care sa fie desemnat administratorul pietei.

Nu mai merge cu incredintare directa. Trebuie licitatie publica si cel care se angajeaza sa plateasca cea mai mare redeventa, sa preia administrarea pietei. Sa fie un contract cu clauze clare, in care sa fie prevazut ca daca nu respecti caietul de sarcini, pierzi dreptul de administrare. Fara clauze din acelea in favoarea castigatorului, care daca i se reziliaza contractul trebuie sa fie platit cu sume de zeci de ori mai mari decat ar fi platit el redeventa in zece ani”, a declarat deputatul Munteanu.

Informatiile prezentate de noi in articolul CHINURILE FACERII- SE PREFIGUREAZĂ UN NOU SCANDAL CU PIAȚA CENTRALĂau fost oarecum confirmate  de viceprimarul Luminita Vîrlan, care a spus ca intr-o discutie cu viceprimarul Bogdan Gavrilescu, care este inginer constructor, s-a analizat ipoteza ca materialele folosite de Moldocor, sa fie de proasta calitate, motiv pentru care este foarte posibil ca receptia lucrarilor sa nu se faca.

S-a vorbit si despre banii incasati de URBAN, pe asigurarea pietei care a ars, bani despre care nu se stie nici la ora asta unde au ajuns, daca societatea nu s-a redresat.

Consilierii locali PSD vor sa propuna ca si pietele de cartier sa fie scoase la licitatie.

Ionut CORFU

    

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ