În perioada 29 mai – 15 iunie, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi organizează Concursul Naţional de Arte Vizuale „Nicolae Mantu” (pictură şi grafică), ediţia a IX-a. Concursul se adresează, în special, elevilor şcolilor de arte din ţară şi are printre obiective omagierea personalităţii pictorului Nicolae Mantu, un artist plastic reprezentativ pentru zona Galaţiului. Tema ediţiei curente, aleasă de organizatori, este „Amintiri”.

Şcoala Populară de Arte din Piatra-Neamţ (departament din structura Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ) va fi reprezentată la acest concurs prin eleva Delia Maria Focşăneanu (11 ani), cursantă aflată în anul V de studiu la clasa de pictură şi grafică coordonată de Radu Macavei, cea care, pentru secţiunea „Juniori”, a creat lucrările intitulate „Amintirile bunicului” şi „Pe gânduri”.

Loading...

De asemenea, la concurs s-a înscris şi o altă cursantă de la clasa condusă de Radu Macavei, Gina Iuliana Ţicală, anul II de studiu. Ea a propus organizatorilor concursului, pentru secţiunea Pictură, lucrarea „Noianul gândurilor”.

Vernisajul expoziţiei şi festivitatea de premiere vor avea loc în ziua de 29 mai, în sala Salonul Artelor din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi. Lucrările participanţilor vor fi expuse până pe data de 15 iunie.

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ