Patru administratori de societati comerciale din Neamt, au fost trimisi in judecata de procurorii DNA Bacau, pentru obtinere pe nedrept de fonduri europene. Trei dintre acestia, au ajutat o a patra persoana sa intre in posesia banilor prin intocmirea unor documente false, emise de firmele pe care le administrau. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
DOMNICA DANIELA, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

DOMNICA VASILE, COSĂU VASILE și TĂNASE GHEORGHE VALENTIN, pentru săvârșirea infracțiunii de: complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2015, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile – ”Înființare Pensiune Agroturistică ….”, inculpata Domnica Daniela a folosit în relația cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false și inexacte, ce au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei totale de 379.932 lei.
O parte din aceste documente (oferte de lucrări, situații de lucrări, facturi fiscale, procese-verbale de conformitate, etc.) i-au fost puse la dispoziție de către ceilalți trei inculpați.
De precizat este faptul că, deși lucrările efective de construire a pensiunii erau începute încă din luna august 2014, la data de 14 ianuarie 2015, pentru dovedirea îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de finanțare, inculpata Domnica Daniela a depus la A.F.I.R. dosarul privind organizarea procedurilor de achiziție publică pentru atribuirea contractului de ”execuție lucrări de construcție”, care cuprindea ofertele formale (inexacte) emise de societățile administrate de inculpații Cosău Vasile și Tănase Gheorghe Valentin.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă cu suma de 379.932 lei.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatei Domnica Daniela.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arata intr-un comunicat DNA.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.