În ziua de 09.02.2017 polițiștii Postului de Poliţie Borca au depistat un bărbat de 35 de ani, din localitate, care poseda un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la 1 an, 5 luni și 10 zile şi la plata unei amenzi penale de 1466 lei pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

În seara zilei de 09.02.2017, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Bicaz şi Secţia de Poliție Rurală nr.12 au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii.

Astfel, pe raza de competență au fost depistate două persoane, o femeie de 32 de ani și un bărbat de 47 de ani, din Bicaz și Tarcău, care au fost condamnați la 8 luni de închisoare, fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În dimineața zilei de 10.02.2017, în urma unei acţiuni organizate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au prins un tânăr de 19 ani pe strada Fabricii, în timp ce încerca să se sustragă de la executarea pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat să execute 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În fapt, la data de 16.06.2016, în jurul orei 22:20, în timp ce persoana vătămată se afla într-o autoutilitară parcată pe str. Transilvaniei, din mun. Roman, a fost abordat de o femeie, după care inculpatul a pătruns în cabina camionului, de unde, prin folosirea violenței a sustras un aparat GPS, suma de 300 lei, 4 carduri şi mai multe înscrisuri, cauzând un prejudiciu de 1600 lei.

În toate cazurile, polițiștii au reținut persoanele condamnate și le-au escortat la Penitenciarul Bacău, în vederea încarcerării.

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.