Senatorul de Neamţ Ioan Chelaru, vicepreşedinte al senatului şi şef al baroului Neamţ a iniţiat un proiect de lege care priveşte pensile avocaţilor. Proiectul a fost redactat de o echipă de specilişti, la solicitarea casei de Asigurări a Avocaţilor. Potrivit senatorului nemţean, “organizarea și funcționarea actualului sistem de pensii și alte drepturi de asigurări ale avocaților este guvernată în acest moment de acte normative vechi, disparate, neunitare și diferite ca forță juridică” .

“Promovarea lui, în Parlament, se datorează unor împrejurări cu conotații, aş zice, chiar istorice. Să mă explic: organizarea și funcționarea actualului sistem de pensii și alte drepturi de asigurări ale avocaților este guvernată în acest moment de acte normative vechi, disparate, neunitare și diferite ca forță juridică.

Loading...

În principal, discutăm de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, de Hotărâri ale Consiliului UNBR, completate ici colo de reglementări din Legea 452/2001 sau de OUG 221/2000. Este evident că sistemul de pensii al avocaţilor, în forma lui actuală nu este adaptat, şi cu atât mai puţin armonizat, nici cu realităţile din sistemul public de pensii, şi nici cu normele şi recomandările europene în materia egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei (Directiva 2006/54/CE).

De mai mult timp, în organele statutare ale UNBR şi ale Casei de Asigurări a Avocaţilor au existat discuţii, unele finalizate în documente, care au arătat fără dubiu că, în această materie, este necesară o reglementare unitară ţinând cont de: acumulările, inadvertenţele şi evident, de evoluţiile din sistem. Personal cred că nu putem continua fără o reglementare unitară care să asigure, cu necesitate, viabilitate, stabilitate, sustenabilitate, predictibilitate şi transparenţă sistemului de pensii al avocaţilor.

Cred de asemenea că, nu putem discuta de un proiect de lege nou fără a prelua şi prezerva tradiţiile Casei noastre de pensii, cât şi specificul domeniului profesional de reglementat. De aceea, propunerea înregistrată în Parlament sub nr. 194/29.04.2014 încorporează în ea ceea ce literatura de specialitate numeşte un model de pensii ocupaţionale – sistemul de pensii şi alte drepturi ale avocaţilor.

Ce este specific acestui proiect?

Întăreşte un sistem  propriu, unic şi autonom de pensii care are definite principiile fundamentale de organizare şi funcţionare ale domeniului, bugetul acestuia, stabilind contribuţiile la fondurile specifice, categoriile de pensii, modelul de stabilire şi de plată ale acestora, precum şi celelalte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.

Proiectul prevede, absolut necesar, modul de organizare al Casei de Asigurări a Avocaţilor, cât şi atribuţiile acesteia în gestionarea sistemului, fără să omită să definească şi să reglementeze răspunderea juridică în materie.

Important cred eu, dată fiind autonomia specifică, să menţionez că proiectul de lege nu are niciun impact, de niciun fel, asupra bugetului consolidat al statului.

Menţionez, în final, că conformându-ne legislaţiei comunitare şi legislaţiei naţionale, am introdus prevederi care se referă la egalizarea vârstei standard de pensionare pentru femei cu vârsta standard de pensionare pentru bărbaţi, respectiv 65 ani, într-un interval de 20 de ani – până în anul 2035. Tot în 20 de ani, repectiv până în 2035 se va egaliza şi stagiul complet de cotizare, pentru avocaţii femei şi pentru avocaţii bărbaţi, respectiv 35 de ani. În sfârşit, subliniez că discutăm de un proiect aflat la începutul procedurii legislative, ce urmează a primi avizele Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului, proiect la care se pot face amendamente, inclusiv de către colegii din Barouri care nu au trimis propunerile Casei Naţionale, amendamente care, însuşite de către parlamentari, pot completa actul normativ discutat. Ca timp, sper ca, până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, respectiv ultima saptămână din luna iunie 2015, comisiile de specialitate,

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ