Poliţiştii nemțeni au efectuat în această dimineață 3 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Iași, într-un caz de furt calificat cu un prejudiciu de 35000 lei. Astăzi, 15 martie a.c., poliţiştii Secției de Poliție Rurală Bicaz și din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au descins la locuințele a două persoane fizice și la sediul unei persoane juridice din localitatea Moțca, în baza mandatelor emise de Judecătoria Bicaz.

Acţiunea vizează documentarea şi probarea eventualei activităţi infracţionale a 2 bărbaţi cu vârste între 35 şi 40 de ani, ambii din judeţul Iași. În fapt, în noaptea de 23/24.02.2017, persoane necunoscute au pătruns în locuința unui bărbat de 70 de ani, din Borca, de unde au sustras bani în lei și valută, cauzând un prejudiciu de peste 30.000 de lei.

În urma perchizițiilor au fost ridicate mai multe bunuri și sume de bani, două persoane fiind conduse la sediul Poliției orașului Bicaz în baza mandatelor de aducere.

În cauză, cercetările sunt în derulare pentru documentarea întregii activități infracționale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Ordine Publică Neamț, Secției de Poliție Rurală Pașcani și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ