Peste 11.000 de nemteni s-au vaccinat anti Covid, de la inceputul campaniei de vaccinare, anunta DSP Neamt. In judetul Neamt urmeaza sa se mai deschida alte 4 Centre de vaccinare. ”În județul Neamț au fost primite 11.449 de doze de vaccin împotriva covid-19: 10939 doze Pfizer BioNTech și 510 doze Moderna, în 9 tranșe.

În perioada 4 ianuarie – 6 februarie, în județul Neamț, au fost administrate 11.150 doze de vaccin, din care 2.004 doza a 2-a. Au fost raportate 13 reactii adverse generale.

În ultima săptămână au fost administrate 2.545 de doze de vaccin. 1.574 persoane au fost vaccinate cu doza 1 și 971 cu doza de rapel.

Au continuat activitățile de pregătire a centrelor de vaccinare pentru Campania de vaccinare: autorizarea centrelor de vaccinare, amenajarea centrelor de vaccinare, identificarea personalului din echipele de vaccinare.

Începând cu data de 15 februarie este planificată deschiderea a 4 centre noi de vaccinare în care va fi utilizat vaccinul AstraZeneca”, se precizeaza intr-un comunicat DSP Neamt.

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.