Ar trebui sa treaca strandul in administrarea Primariei Piatra Neamt?

Loading ... Loading ...

Primaria Piatra- Neamt supune dezbaterii publice strategia locala de dezvoltare durabila.

Comunicat Primaria Piatra- Neamt:

”Strategia locală de dezvoltare durabilă reprezintă un instrument participativ ce are drept scop asigurarea progresului economic, echitabil pe plan social, protejând, în acelaşi timp, resursele şi mediul pentru generaţiile viitoare. Este viziunea viitorului comunităţii, viziune împărtăşită la nivel local şi transpusă în obiective complementare şi interdependente şi planuri de acţiune concrete.

Existența unei strategii integrate de dezvoltare urbană la nivel local constituie condiția de bază pentru acordarea finanţării prin intermediul Axei Prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile a POR 2014-2020. În Regulamentului (UE) nr.1301/2013 se menționează faptul că Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) sprijină dezvoltarea urbană durabilă prin strategii care stabilesc acțiuni integrate pentru a aborda provocări economice, sociale, climatice, demografice și de mediu, care afectează zonele urbane, ținând seama de nevoia de a promova legăturile dintre zonele urbane și cele rurale.

În acest context, având în vedere faptul că Strategia de Dezvoltare Locală Integrată a Municipiului Piatra Neamț a fost realizată în perioada aprilie 2014 – februarie 2015, iar în această perioadă nu a fost lansat nici un document programatic relevant în ceea ce privește programele operaționale, s-a născut necesitatea revizuirii documentului strategiei și actualizării/completării acesteia.

Strategia de dezvoltare locală integrată trebuie fundamentată pe o analiză relevantă a stării de fapt a comunităţii. Această analiză a resurselor de care dispune comunitatea va releva punctele tari şi punctele slabe ale comunităţii şi mediului ei, oportunităţile de dezvoltare şi posibilele riscuri ce trebuie evitate.

Drept urmare, pentru o analiză cât mai realistă a situaţiei actuale, colectarea datelor din teritoriu trebuie efectuată în colaborare cu autoritatea locală, instituţiile locale şi membrii comunităţii locale. De asemenea, definirea obiectivelor de dezvoltare trebuie realizată prin metoda participativă, adică prin consultarea tuturor partenerilor şi a grupurilor interesate sau direct influenţate de rezultatele acestor obiective.

În acest sens, primăria municipiului Piatra Neamț, a afișat pe site-ul oficial al instituției, www.primariapn.ro, draft-ul documentului revizuit al Strategiei de Dezvoltare Locală Integrată a Municipiului Piatra Neamț, care se află în dezbatere publică până pe data de 07.11.2016. Astfel, cetățenii municipiului sunt invitați să transmită orice completări/inițiative/idei de dezvoltare a comunității pe adresa de e-mail dezbatere.strategie2016@primariapn.ro, urmând ca acestea să fie luate în considerare la finalizarea documentului strategiei, care va fi supus ulterior aprobării consiliului local al municipiului Piatra Neamț.”

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ