Fostul primar al orașului Piatra Neamt, Gheorghe Ștefan (zis Pinalty), a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare, titreaza stiripesurse.ro

Pinalti a fost condamnat pentru spălare de bani şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, în dosarul „Strongmontaj”. Decizia Curţii de Apel Bacău este definitivă. Patru societăţi implicate în dosar au fost obligate să plătească amenzi cuprinse între 20.000 şi 30.000 de lei si li s-a interzis sa participe la proceduri de achizitii publice timp de 2 ani.

Loading...

Magistraţii au pronunţat până acum sentinţe definitive doar în cazul Microsoft, unde Pinalti a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare (pedeapsă redusă de la 6 ani), respectiv în dosarul „Bani pentru partid“ (3 ani – pedeapsă contopită cu cea din dosarul Microsoft).

În septembrie 2017, fostul primar fusese liberat condiţionat.

Iată minuta instantei:

1.Respinge cererea de sesizare a ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile formulată de inculpatul Ş.G. 2.În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C. pr. pen. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ICCJ, Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Bacău şi inculpatul Ş.G. şi în consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 23/2017 a Tribunalului Neamţ şi în rejudecare: 3. Condamnă pe inculpatul Ş. G. după cum urmează: a. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002; b. la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002; c. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. (anterior) rap. la art. 33 lit. a C. pen (anterior) cu aplicarea art. 5 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Ş.G. (pct. 2 lit. a,b,c) în cea mai grea dintre ele 3 ani închisoare pe care o sporeşte la 3 ani şi 3 luni închisoare. Pedeapsa principală de executat pentru inculpatul Ş.G. 3 ani şi 3 luni închisoare. Interzice exerciţiul drepturilor inculpatului Ş.G. prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II C. pen. (anterior) în condiţiile art. 71 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 5 C. pen. Înlătură dispoziţiile privind contopirea pedepselor, deducerea măsurilor preventive şi a perioadei executate, precum şi cele privind anularea mandatului de executare emis în baza sentinţei penale nr. 258/2016 a ICCJ –definitivă la 03.10.2016- referitoare la inculpatul Ş.G.. 4. Condamnă pe S.C. B. GSG SRL – Piatra Neamţ la pedeapsa de 200 zile-amendă –suma corespunzătoare unei zile-amendă 150 lei – în cuantum de 30.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor prev. şi ped. de art. 48 C. pen. art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 29 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 C. pen. aplică inculpatei SC B. GSG SRL – Piatra Neamţ pedeapsa complementară interzicerea de a participa la procedurile de achiziţie publică prev. de art. 143 C. pen. pe durata a 2 ani. 5. Condamnă pe S.C. G.S. SRL – Piatra Neamţ la pedeapsa de 200 zile-amendă –suma corespunzătoare unei zile-amendă 150 lei – în cuantum de 30.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor prev. şi ped. de art. 48 C. pen. art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 29 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 C. pen. aplică inculpatei S.C. G. S. SRL – Piatra Neamţ pedeapsa complementară interzicerea de a participa la procedurile de achiziţie publică prev. de art. 143 C. pen. pe durata a 2 ani. 6. Condamnă pe S.C. S.M. SRL – Piatra Neamţ la pedeapsa de 200 zile-amendă –suma corespunzătoare unei zile-amendă 120 lei – în cuantum de 24.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor prev. şi ped. de art. 48 C. pen. art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 29 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 C. pen. aplică inculpatei S.C. S.M. SRL–Piatra Neamţ pedeapsa complementară interzicerea de a participa la procedurile de achiziţie publică prev. de art. 143 C. pen. pe durata a 2 ani. 7. Condamnă pe S.C. E. SRL – Piatra Neamţ la pedeapsa de 200 zile-amendă –suma corespunzătoare unei zile-amendă 100 lei – în cuantum de 20.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor prev. şi ped. de art. 48 C. pen. art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 29 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 C. pen. aplică inculpatei S.C. E. SRL –Piatra Neamţ pedeapsa complementară interzicerea de a participa la procedurile de achiziţie publică prev. de art. 143 C. pen. pe durata a 2 ani. 8. Menţine măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile ale SC G.S. SRL- Piatra Neamţ şi SC B. GSG SRL- Piatra Neamţ, măsuri dispuse prin ordonanţa nr. 347/P/2013 din 17.12.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie până la concurenţa sumei de 3.031.365 lei. 9. Obligă inculpatele S.C. B. GSG – Piatra Neamţ, S.C. G.S. SRL- Piatra Neamţ, S.C. S.M. SRL – Piatra Neamţ, S.C. E. SRL – Piatra Neamţ la plata sumei de 2000 lei, fiecare, către stat cu titlu de cheltuieli judiciare – urm. penală şi primă instanţă-. 10. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelată în măsura în care nu sunt contrare prezentei. În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002 (republicată) hotărârea judecătorească se va comunica Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. 11. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Dispune avansarea din fondurile MJ a sumei de 260 lei, onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu. 12. Definitivă. 13. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29.06.2018.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ