În comuna Pipirig, problemele cu pădurea s-au iscat încă de la apariția primei legi funciare, în anul 1991. După care ele s-au tot acutizat cu fiecare modificare de lege funciară. O vreme au apărut foarte multe noi reglementări privind retrocedarea terenurilor forestiere, mai cu seamă în preajma campaniilor electorale parlamentare… Vizate erau cu precădere toate comunele din zona montană, adică taman acolo unde este și mai multă pădure…

Revenind la comuna Pipirig, precizăm că toate retrocedările de pădure au fost „tranșate“ numai în instanța de judecată! Mai întâi, toate dosarele privind redobândirea dreptului de proprietate asupra pădurii au fost validate de Comisia locală de fond funciar, dar invalidate apoi in corpore de Comisia județeană de fond funciar. Așa au ajuns peste 800 de pipirigeni pe holurile instanțelor de judecate pentru revendicarea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, pentru o suprafață totală de vreo 2.300 hectare. Cu toții au avut câștig de cauză în instanță.

Loading...

*Au pădure, dar n-au titlu…

Pipirigenii stăpânesc pădurea, dar încă n-au și titluri de proprietate. Deși au trecut mai bine de 14 ani de când a apărut prima lege funciară… Cum de s-a ajuns în această situație de-a dreptul revoltătoare, ne spune primarul Marcel Prună. „Încă avem foarte mult de lucru la titlurile de proprietate pentru pădurea din toată comuna Pipirig. Sunt aproape 900 de dosare, pentru care s-a făcut punerea în posesie asupra pădurii, s-au dat și procesele verbale de punere în posesie. S-au făcut și intabulări, acum se lucrează la documentațiile pentru titlu de proprietate. Din păcate, aproape 80 la sută din sentințele judecătorești au omisiuni materiale. Ba este greșit numele, ba sunt eronat trecuți vecinii în acele titluri. Câte ceva este în neregulă la fiecare din ele. Nu le putem lăsa așa, pentru că documentațiile ar fi respinse la Comisia Județeană de Fond Funciar. Asta ar însemna ca oamenii să meargă din nou în instanța de judecată. Sunt bătrâni, nu mai au puterea s-o ia de la capăt cu procesele în instanțele de judecată. Eu am venit în sprijinul lor, în numele meu am deschis acțiune în instanță pentru îndreptare de eroare materială. M-am folosit de calitatea de primar ca președinte al Comisiei locale de fond funciar. Altfel, ar trebuit ca fiecare om să-și pună avocat, să meargă în instanță. Și așa oamenii se sperie și acum când primesc acasă o nouă hotărâre judecătorească. Până să se dumirească despre ce este vorba, mai întâi se gândesc că iarăși au pierdut pădurea…“, ne-a explicat primarul de Pipirig.

E bine că oamenii țin pădurea, se mai pot folosi de ea. Atât cât îi lasă cei de la ITRS Suceava, cei cu marcarea copacilor ce urmează a fi tăiați.

Tina Condrea

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. […] În comuna Pipirig, problemele cu pădurea s-au iscat încă de la apariția primei legi funciare, în anul 1991. După care ele s-au tot acutizat cu fiecare modificare de lege funciară. O vreme au apărut foarte multe noi reglementări privind retrocedarea terenurilor forestiere, mai cu seamă în preajma campaniilor electorale parlamentare…http://tvmneamt.ro/pipirig-padurea-pare-a-fi-o-vesnica-problema-a-comunei/ […]

LĂSAȚI UN MESAJ