Oganizatia judeteana PMP Neamt si-a ales astazi conducerea, la Piatra- Neamt. Viceprimarul Bogdan Gavrilescu a fost ales seful organizatiei. Nu a fost nicio surpriza, pentru ca imediat dupa ce Gavrilescu a preluat functia de presedinte interimar al PMP Neamt, lucrurile erau mai mult decat clare, el fiind si vicepresedinte al partidului la nivel national.

La evenimentul politic destul de important, au mai fost prezenti si colegii de dreapta ai PMP-istilor, deputatul PNL Mugur Cozmanciuc si primarul Dragos Chitic. Discursurile celor doi au fost croite pe directie anti PSD, primarul Chitic exprimandu-si dorinta de unire a dreptei ca un front contra PSD care ”intr-un timp mai scurt decat ne asteptam, s-a dovedit ca minte”, a declarat Chitic.

Din conducerea centrala a PMP, la sedinta au fost presedintele executiv Eugen Tomac si vicepresedintele Petru Movila. Dupa cum anuntam in urma cu cateva zile, a fost asteptata si prezenta presedintelui Traian Basescu, insa acesta, potrivit informatiilor noastre a fost nevoit sa aleaga intre alegerile de la Neamt si cele de la Ilfov, preferand cea de a doua optiune.

Si discursul lui Eugen Tomac a fost unul anti PSD, cu atacuri la baioneta:

PSD-ul trebuie batut si vom reusi acest lucru doar daca vom fi convingatori in fata alegatorilor. Ne stim prioritatile pentru ca linia noastra politica este foarte clara si credem cu tarie ca Romania trebuie sa fie influenta si puternica in sanul UE.

Din pacate, vedem ca PSD astazi nu se mai ocupa deloc cu dezvoltarea tarii ci risipeste banii dupa cum decide tot PSD-ul. PSD crede ca Guvernul este o anexa a partidului si au transferat toate conflictele lor interne in institutiile statului. Am vazut cum zilele trecute, Tariceanu voia sa reduca la tacere opozitia. Asa a incercat si Adrian Nastase la vremea lui, sa controleze tot, de la opozitie la presa, insa nu i-a folosit la nimic”, a declarat presedintele executiv al PMP, Eugen Tomac.

Ionut CORFU

 

 

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.