Consilierii locali PNL care vor sa falimenteze Parking prin reducerea drastica a tarifelor, asa cum aratam in articolul ”Daca tot nu contruiesc nimic, PNL-istii s-au gandit sa distruga ceva”, sunt din acelasi partid, PNL, ai carui consilieri locali in frunte cu viceprimarul la acea vreme, Vasile Popescu, actual consilier local, au votat in urma cu un an tarifele in vigoare, pentru parcarile de resedinta. Cum de au uitat ce au facut in 2015 sau de ce nu le mai place ce au facut atunci, numai ei pot spune.

Aspectul de mai sus a fost punctat in conferinta de presa de astazi de la sediul Parking, in care directorul Ionut Morosanu a vrut sa aduca lamuriri dupa ce in ultimul timp, societatea Parking a fost tinta a mai multor atacuri din partea consilierilor locali PNL, care nu s-au sfiit chiar sa ceara desfiintarea ei:

Tarifele actuale sunt stabilite din 2012 si au au fost reconfirmate in Consiliul Local anul trecut prin votul majoritatii detinuta la acea vreme de PNL, care acum vrea sa transforme Parking intr-o minge electorala. Vreau sa spun ca la ora actuala, peste 60% din incasari merg la bugetul local, de aceea este curios cum de vrea cineva sa reduca sumele care ajung la Primarie, mai ales ca eceasta este intr-o situatie financiara destul de grea. La fel ma intreb, daca tot spun ei ca fac ceea ce fac in interesul cetatenilor, de ce scapa din vedere X Datasoft, firma care administreaza parcarile cu ora, si nu cer reducerea tarifelor si acolo.

Fostul viceprimar PNL Vasile Popescu a fost si el invitat la conferinta de presa de astazi, el fiind si membru AGA al societatii, insa a refuzat sa participe: ”Domnul Popescu, cel care anul trecut a votat actualele tarife si care acum vrea sa fie reduse, a fost invitat sa participe alaturi de noi la aceasta conferinta de presa si sa-si sustina punctul de vedere, insa nu a venit si nici nu a anuntat motivul. Daca tot sustine injumatatirea tarifelor, ar fi fost bine sa vina si el sa ne spuna de ce trebuie luata masura asta„,  a mai spus Morosanu.

Directorul Parking a declarat ca in prezent societatea nu are datorii, iar cheltuielile cu protocolul si publicitatea sunt zero, deci nu se confirma ceea ce au sustinut unii PNL-isti, si anume ca s-au cheltuit sume exorbitante pe astfel de lucruri si s-au sifonat bani, cel putin de cand conducerea a fost schimbata.

Din cei sub 40%, bani care raman in societate din incasari, se fac cheltuieli cu marcajul, asfaltarea, intretinerea, iluminarea, dar si crearea a noi locuri de parcare, plus salarii pentru cei 17 angajati. Tot din sumele incasate se platesc si impozitele pe locurile de parcare respective.

Intrebat fiind daca reducerea tarifelor in varianta propusa de PNL-isti ar putea duce Parking la faliment, directorul Morosanu a declarat este destul de probabil, iar daca hotararea va trece, Parking isi rezerva dreptul de a o ataca in instanta.

Parking are in administrare peste 16.000 de locuri de parcare, din care aproximativ 700 sunt pentru persoane juridice. Dupa cum spuneam sambata, PNL-istii propun cea mai mare reducere exact la tarifele pentru firme. Din informatiile noastre, pe care urmeaza sa le verificam, unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai reducerilor pentru firme, ar fi avut la un moment dat pe firma sa vreo 10 contracte cu Parking si daca pretul s-ar reduce la jumatate, ar fi foarte avantajat.

Surse din PNL spun ca in partid sunt deja tensiuni pentru ca in ultimul timp, un grup are intiative care de care mai trasnita, cum este si cea cu Parking, care nu fac decat sa aduca prejudicii de imagine partidului.

Ionut CORFU

 

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ