Sedinta de consiliu local al orasului Piatra- Neamt de ieri, 24.03.2016, a fost o adevarata destrabalare electorala pe bani publici.

     Sa se dea la toata lumea

Alesii nostri locali au aruncat cu bani in toate directiile posibile, asa ca ne-am gandit sa va informam despre hotararile lor de ieri, pentru ca sigur vrea toata lumea sa stie unde ajung banii din taxe si impozite.

S-au dat bani la gramada pentru asociatii, ONG-uri, biserici, s-au dat terenuri prin vanzare directa, s-au dat bani pentru tot felul de evenimente, s-au aprobat extinderi de spatii pentru afaceri, ce mai… o darnicie cum rar s-a vazut. Si din informatiile noastre, pomenile nu se vor opri aici. Pana la alegeri, mai sunt doua sedinte de consiliu local. Si de ce sa faci campanie elctorala din buzunarul propriu, cand poti sa faci asta din banii contribuabililor? Nu te costa decat o semnatura si ceva timp pierdut prin niste sedinte pe la primarie.

Incepem cu doar cateva exemple, urmand ca in zilele urmatoare sa le aducem pe toate la cunostinta publicului pietrean. Si nu sunt deloc putine. Sunt zeci de astfel de exemple.

    Un teren la pret de betoniera second- hand

Asadar, s-a vandut un teren pe Str. G-ral. Dascalescu, bl, T2, in zona 1Mai, catre o societate comerciala, la pretul 7300 de lei. Terenul are 42 de metri patrati si foloseste pentru extinderea afacerii, deja existente.

3

Sa se extinda nimic de zis dar, totusi afacerile private nu e prea bine sa se faca pe terenurile municipalitatii , cu atat mai putin la preturi de betoniera second- hand.

Totusi, proiectele acestea pana sa fi introduse pe ordinea de zi de catre primar sau un viceprimar, trec prin niste comisii si prin niste filtre, unde ar putea fi respinse.

Sau sa fie de vina firma de evaluare care are contract cu primaria si legaturi in PDL? (stim, despre PDL ar trebui sa se vorbeasca la trecut dar, e mai prezent ca niciodata). Habar nu avem, insa, pretul ni se pare extrem de mic mai ales ca terenul este si dotat cu toate utilitatile. Dar, si patronii voteaza nu-i asa?

Capture

       Sunt bani, slava Domnului!

Nu este o noutate ca asociatiile si ONG-urile primesc bani de la primarie. Unele dintre ele chiar au proiecte care merita toti banii. Cele mai multe insa, primesc bani pentru niste aberatii, ca sa nu spunem tampenii. Dar ele controleaza multi oameni care si ei voteaza nu-i asa? Daca unele mai apartin si unor oameni din presa e si mai bine. Nu mai conteaza ca se duc banii nostri pe apa sambetei. Important e sa ai protectie si voturi.

Altfel, cum se explica faptul ca FUNDATIA ILEANA primeste 20.000 de lei, adica doua sute de milioane de lei vechi, ca sa ”semnalizeze traseele montane de pe muntele Cozla”. Cum se semnalizeaza traseele montane cu doua sute de milioane si de ce o fundatie se ocupa  de ceea ce ar trebui sa faca primaria? Sau, ce trasee montane sun pe un deal, de trebuie atatia bani ca sa le semnalizezi? Pe Cozla este o singura carare care duce la ”Trei Caldari”.

ileana marit

Alti bani, 10.000 de lei se duc la Asociatia ”Tineretul Ortodox Roman” filiala Piatra- Neamt, pentru ”Casatoria- Taina iubirii”. Nu stim ce este asta: carte, simpozion, targ de nunti, concurs de mirese, nu mai conteaza. Primaria da banii. Ca are de unde. Si daca e cu religie si preoti e si mai bine. Enoriasii sunt ascultatori si merg si ei la vot.

De aceea 3.000 de lei, au fost aprobati ieri si pentru Parohia ”Acoperamantul Maicii domnului”- Precista III. Nu pentru vreun proiect de ajutare a nevoiasilor. Ci pentru… o revista. Mai exact, pentru editarea revistei ”Glasul Sfintilor Parinti”. Frumos nu? Cu Dumnezeu inainte pana la sfintele alegeri!

Concluzie, Piatra- Neamt a pierdut un teren care ar fi putut fi valorificat mult mai avantajos pentru noi toti, si vreo 33.000 de lei aruncati aiurea. Stim, ar putea spune cineva ca proiectele pe legea 350, daca indeplinesc conditiile pot fi aprobate. Dar, la fel de bine pot fi si respinse, asa cum se face cu multe altele.

Va asiguram ca inca n-ati vazut nimic. Ne-am gandit sa incepem cu ceva mai ”usor” ca sa nu va stricam de tot sfarsitul de saptamana. Veti vedea in zilele urmatoare ce manifestari s-a gandit primarul sa va pregateasca si cat veti plati pentru ele, dar, si cum au fot ele programate fix cu cateva zile inainte de a merge la vot. Mai pe intelesul tuturor, campania electorala o sa ne coste foarte mult.

Nu-i asa ca de abia asteptati sa platiti niste prezentari de moda si alte sindrofii care aduc voturi celor care va spun ca nu pot rezolva problemele orasului pentru ca nu sunt bani?

Ionut CORFU

 

 

DISTRIBUIȚI

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.