Ar trebui sa treaca strandul in administrarea Primariei Piatra Neamt?

Loading ... Loading ...

Prefectura Neamt a emis o informare cu privire la evoluţia fenomenelor meteorologice şi a măsurilor dispuse pentru gestionarea fenomenului de zăpor  la data de 8 februarie 2017:

 Situaţia meteorologică

 Este in vigoare  o informare meteorologică valabilă pentru intervalul 07.02.2017 ora 11:00 – 09.02.2017 ora 11:00, în care se prognozează precipitaţii însemnate cantitativ 15-20 l/mp pe arii restrânse  30-40 l/mp, ninsori în zona de munte, depuneri de polei şi intensificări ale vântului, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-55 km/h şi izolat 65 km/h.

A fost  în vigoare o atenţionare meteorologică COD GALBEN valabilă pentru intervalul 07.02.2017 ora 15:00 – 08.02.2017 ora 11:00, în care s-au  prognozat ninsori cu depunere de strat nou de zăpadă de 10-20 cm.

Gestionarea fenomenului de zăpor

Pe râul Bistrița, amonte de acumularea Izvorul Muntelui, situaţia se prezintă astfel: coada lacului Izvorul Muntelui este îngheţată, iar pe  porţiunea viaduct Poiana Largului până la 0.3 km amonte punte Dreptu, pe o lungime de 11,5 km, sunt aglomerări de gheţuri cu grosimi cuprinse între 0,5 si 6,0 m. Tronsonul de râu prezintă ochiuri şi canal dezgheţat cu lăţimi de la 2-12m în proporţie de 20% din lungime, iar parţial curge apă peste gheaţă.

Râul Bistriţa este monitorizat permanent de personal din cadrul  Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ şi Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comunele  Borca, Farcaşa şi Poiana Teiului.

Se menţine serviciul de permanenţă in aceste localităţi, în vederea monitorizări fenomenului de zăpor .

In acest moment nu există nici o avertizare hidrologică.

Ca urmare a producerii acestor fenomene, nu sunt afectate persoane, obiective social – economice şi nu sunt restricţionate drumuri judeţene sau naţionale.

Pentru gestionarea fenomenului de zăpor sunt alocate de către instituţiile abilitate efective (75) şi mijloace (44) .

Măsuri operative

 Se monitorizează în permanenţă fenomenul de zăpor pe raza comunelor Borca, Farcaşa şi Poiana Teiului de către reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț Neamţ şi personal de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comunele Borca , Farcaşa şi Poiana Teiului. In cursul acestei dimineţi,   persoanele evacuate din localitatea Dreptu, comuna Poiana Teiului s-au întors la gospodăriile lor.

La nivelul judeţului, Secţia Neamţ a CNAIR  acţionează cu 21 lucrători şi 21 utilaje pentru răspândire de material antiderapant pe 9 drumuri naţionale, iar utilajele SC DRUPO şi ale operatorilor care se ocupă de deszăpezirea drumurilor judeţene acţionează cu 12 lucrători şi 12 utilaje pentru răspândirea de material antiderapant pe 27 de sectoare de drumuri judeţene.

Pentru prevenirea decesului prin hipotermie, în data de 07.02.2017, în intervalul orar 18.00 – 22.00 s-au executat 11 misiuni de patrulare,  iar in centrele de cazare destinate persoanelor fără adăpost au fost cazate 57 de persoane.

Ionut CORFU

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ