Ar trebui sa treaca strandul in administrarea Primariei Piatra Neamt?

Loading ... Loading ...

Prefectura judetului Neamt anunta intr-un comunicat de presa, stadiul pregatirilor pentru alegerile de duminica:

Prefectul judeţului Niculina Dobrilă, alături de subprefectul, Iulian Jugan şi de membrii Comisiei Tehnice Judeţene pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor parlamentare, constituită prin ordin al prefectului, a participat, astăzi 8 decembrie a.c.,  la videoconferinţa condusă de ministrul afacerilor interne, Ioan Dragoş Tudorache.  

În cadrul videoconferinţei au fost trecute  în revistă etapele deja realizate în activitatea de organizare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor şi au fost enunţate ultimele acţiuni ce vor avea loc până la sfârşitul acestei săptămâni, punându-se accent pe respectarea prevederilor legale şi pe asigurarea transparenţei procesului electoral.

La nivelul judeţului Neamţ, pe lângă acţiunile realizate anterior  – cu respectarea programului calendaristic stabilit  prin lege – ,au mai fost întreprinse şi alte acţiuni.

Astfel, s-au luat măsuri ca paza celor 486 de secţii de votare să fie asigurată de  efective de cadre  din rândurile poliţiei, jandarmeriei, I.S.U, serviciilor publice comunitare.

Au fost comunicate către primăriile municipiilor Piatra Neamţ şi Roman, precum şi către primăriile oraşelor Tîrgu Neamţ şi Bicaz măsurile dispuse pentru transportarea şi depozitarea materialelor necesare procesului electoral ce urmează a fi distribuite în preziua votării. Au fost preluate şi recepţionate ştampilele de control ale birourilor electorale ale secţiilor de votare. În perioada 6 – 8 decembrie au avut loc instruirile preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi a secretarilor unităţilor administrativ – teritoriale, instruiri organizate în comun, pe 4 centre, de către Biroul Electoral Judeţean, Instituţia Prefectului, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Transmisiuni Speciale, Direcţia de Statistică.

S-a finalizat acţiunea de împărţire a celor 1040000 buletine de vot pe localităţi şi secţii de votare şi depozitarea acestora în saci, la sediul Biroului Electoral Judeţean, precum şi acţiunea de împărţire şi depozitare pe localităţi şi secţii de votare a celorlalte materiale necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului electoral. Toate acestea vor fi distribuite spre secţiile de votare în preziua desfăşurării alegerilor.

Am realizat aproape toate activităţile specifice organizării alegerilor. Până sâmbătă vom mai avea întâlniri operative cu membrii Grupului tehnic de lucru în vederea organizării atât a  procesului electoral în condiţii de legalitate cât şi a acţiunilor ulterioare încheierii votării, pentru asigurarea unei transparenţe depline. Începând de sâmbătă până luni dimineaţă, conducerea prefecturii şi a structurilor teritoriale ale MAI vor asigura permanenţă, fiecare la sediul său” a precizat prefectul Niculina Dobrilă

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ