Joi, macelarul padurilor de pe Valea Muntelui, cel cu anacronica denumire ”Excelența Sa Prințul”, Gheorghe Sturdza (foto) s-a intors joi la locul ”crimei”, adica la Durau, unde a participat la un simpozion cu tema ”Redescoperiti Tara Hangului”.

In 2006, cel care a fost primit regeste de catre victimele sale (primari, viceprimari, etc.) la simpozionul amintit, a vorbit cu un maxim tupeu despre relansarea economica a zonei Vaii Muntelui. El, care in 2006, prin mijloace care fac obiectul unui dosar penal la DNA (vezi detalii AICI) a intrat in posesia a peste 26.000 de hectare de padure in comunele Hangu, Farcasa si Poiana Teiului, peste jumatate din aceasta suprafata dand-o spre exploatare vestitului Swaighofer (Holzinudstrie) ingropand efectiv economia locala de la Borca pana la Bicaz, pe toata Valea Bistritei. Din aceasta afacere, Sturdza a incasat nu mai putin de 42 de milioane de euro.

La randul sau, Holzindustrie a angajat pentru exploatare firme din alte judete lasand firmele de exploatare locale sa-si dea obstescul sfarsit, mii de localnici ajungand someri, pentru ca principala activitate economica din acea zona era exploatarea lemnului.

La vremea respectiva, in toiul scandalului, Sturdza mintea oamenii spunand ca se vor crea noi locuri de munca si ca vor trai mult mai bine. A fost exact invers.

Culmea cinismului, Sturdza a spus joi la Durau ca  ”împreună, alături de administrațiile locale, de agenții economici, de oamenii de cultură și de comunități, putem să readucem Țara Hangului acolo unde îi este locul, în topul destinațiilor turistice.”

Tot ceea ce trebuie să faceți, este să arătați lumii comorile satelor și comunelor dumneavoastră.” Deci el ingroapa economia si macelareste padurile, in schimb da sfaturi agentilor economici si comunitatilor, pomenind de comorile locului. Fantastic!

”M-am gândit că vreau să fac tot ce pot ca această vale minunată, valea Țării Hangului așa cum o numeau străbunii noștri, să nu rămână o vale uitată. Aceste locuri, merită să fie cunoscute și văzute de cât mai mulți oameni din toată lumea. Așa s-a născut ideea acestei întâlniri. Împreună cu dumneavoastră și comunitățile pe care le reprezentați, putem redeschide simbolic hotarele Țării Hangului.” a mai spus Sturdza, cu un tupeu de nimaginat. (sursa declaratiilor: ziarbicaz.ro)

Si mai crunt, este faptul ca edilii comunelor jefuite de batranul combinator s-au uitat cu gura cascata la povestile lui. La grotescul eveniment au participat Ana Ancuta (primar- Poiana Teiului), Gavril Lupu si Hagiu Mihai (primar /viceprimar- Hangu), Vasile Alexăndroaia și Ichim Ioan (primar/viceprimar- Grinties), Luca Viorel (viceprimar- Farcasa), Dumitru Coroamă și Irimescu Ioan (primar/viceprimar- Ceahlau).

Potrivit unor surse, pe Sturdza il doare fix la ciocanul de marcat de Tara Hangului, de turismul si de locuitorii din zona. Se presupune ca el s-a mai gandit la vreo afacere prin zona si s-a folosit de orgnizarea unui asa-zis simpozion pentru a se intalni cu factorii de decizie din localitatile repsective pentru a pune tara la cale. La cacealmaua respectiva au participat si reprezentanti Romsilva (rectificare: Ne cerem scuze pentru eroare! Nu au fost reprezentanti Romsilva, ci lucratori silvici de la Ocolul Silvic privat al lui Sturdza)

Totusi ramane de necrezut cum cel care pe cai deloc ortodoxe a reusit sa puna mana pe bogatiile unei intregi zone si sa o distruga economic, in acelasi timp sa fie primit cu atata cordialitate chiar de catre cei din fruntea comunitatilor grav afectate care vor suporta consecintele pe termen lung.

P.S. Intentia acestui ”binefacator” a fost sa revendice padurile de pe muntele Ceahlau, insa cum acolo  este arie protejata, a fost improprietarit in comunele Farcasa si Poiana Teiului.

Ionut CORFU (sursa foto- facebook)

 

DISTRIBUIȚI

13 COMENTARII

  1. A nenorocit Valea Bistritei….si culmea… oamenii mai voteaza astfel de edili care sunt niste .,,pupincuristi” ….isi merita soarta…

  2. Departe de a fi un admirator al sau, sau a fi de acord cu modul in care s-au facut retrocedarile in Romania. Dar, nu spuneti nimic de PADUCHII aia mici locali, care au devorat padurile comunelor de la munte, si nu numai ale statului ci si ale celorlalti proprietari (in cele mai multe cazuri prin furt). Daca tot sunteti justitiari, fiti pana la capat

    • Cred ca ”PADUCJJ aia mici locali ” sunt aproape neglijabili in actiuniunile ilegale, distructive comparativ cu ce se intampla cu acest print prin retrocedare…

      • Paduchii pot omora un caine, daca nu sunt combatuti la timp.. si chiar nu sunt deloc neglijabili.. au furat lemnisorul unui batran sau a unuia care nu a fost cu ochii in 4… au facut primul jaf organizat…adevarat nu de dimensiune macro… dar pentru niste amarati care s-au vazut pacaliti sau chiar furati, este dimensiune macro… acum abia reusesc sa-si stranga cateva vreascuri pt a baga pe foc peste iarna, desi „au padure”, sfarmata de PADUCHII locali.
        Faptul ca s-a dat o lege proasta (fooarte proasta) este doar vina politicienilor: PADUCII mari…

  3. FELICITARI ptr curajul de care dati dovada ca sa aratati trista realitate din zona Vaii Bistritei…
    Foarte TRIST tot ce s-a intamplat pe Valea Bistritei dupa retrocedarile facute prin legile politicienilor..:( Trebuia in legea retrocedarilor sa se stipuleze ca nu au voie sa vanda si nici sa defriseze decat planificat pe zeci de ani folosind forta de munca locala..
    Este totul o SFIDARE la tot ce a trait si traieste toata zona Vaii Bistritei.. Se puteau face minunate casute din lemn pentru toati locuitorii…si sa se faca export ca sa se ridice nivelul de trai a zonei… Se putea dezvolta industria mobilei..de catre d-ul PRINT S… dar s-a intamplat ce vedem..
    Trist este ca TIR-urile cu lemne au contribuit si la distrugerea soselei care leaga Poiana Teiului cu orasul BICAZ .. Acum.. este groaznic traficul pe acest traseu..care trece prin peisaje de basm, mult mai frumoase chiar decat Austria, (…loc de unde vine Printul )

  4. A gasit prostii pe Valea Bistritei….si cand le.a luat padurile cu japca cu ajutorul ,,alesilor” tot promisiuni le.a facut si TEAPAAA…

  5. Tipic romanesc.poate le da si lor un blid sa-l linga,dar asta e un jegos modern, de vita nobila, pe care al doare in cot de popor.Eu stiu ca prin Borca toate cladirile vecchi unele dintre ele se pot vedea si acum au fost facute de rege inclusiv podul peste Bistrita ce a fost minat,vechea retea de apa tot pe timpul regelui,deci facea ceva… Pe cind asta a facut doar drumuri forestiere pentru tafuri.Sa-l ia dracu cu toti lingaii de pe linga el.

  6. Mă întreb cât de proști mai pot fi unii oameni? Un om care a pus pe butuci tot pe Valea Muntelui a ajuns sa fie pupat in continuare de mai marii comunelor si de pomohacii lor. Vad prin poze o gramada de profesori si distinsi directori de pe Valea Muntelui și mă întreb daca dl general Stan stie cum au sarbatorit ei ziua de 5 octombrie pe la orele 10.30 cand distinsii profesori trebuiau să se ocupe de copii și impreuna cu aceștia să organizeze activitati specifice acestei zile, nu să pomohăcească pe marele prinț. Niște oameni de nimic cu alte cuvinte. Rușine !!!

  7. Poate cei de la tvm nt o sa-l intrebe pe gr-ul Stan daca acei direcori si profesori participanti aveau programata in planificare acest mare simpozion. Au preferat să lase copiii acasă și să linga de prin cele bucate oferite de marele prinț.

  8. Pentru aplicarea Legii nr. 187 din 1945, locuitorilor îndreptățiți din comunele Poiana Teiului, Farcașa și Hangu li s-au dat terenuri expropriate din domeniul Hangu, motivat de faptul că în zonă nu erau suficient teren agricol. Astfel, în mod excepțional, au fost expropriate circa 5.000 ha pădure masivă – suprafață menționată în procesele verbale ale comitetelor locale de reformă agrară și aprobate de comitetele de plasă în anul 1945.
    În anul 2005, moștenitorii defunctului Mihai D. Sturdza solicită Prefecturii Neamț reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței totale de 27.143 ha, din care 26.100 ha pădure, 139 ha poieni și 904 ha goluri de munte, sub pretextul abuzurilor săvârșite în perioada 06.03.1945-22.12.1989.
    În baza documentelor doveditoare ale proprietății familiei Mihai D. Sturdza, moștenitorii erau îndreptățiți să primească 14.384 ha cu vegetație forestieră, diferența de 10.707 ha în Neamț și 2.052 ha situate pe teritoriul județului Harghita fiind suprafețe expropriate în anul 1945 pentru îndreptățiții la Legea nr. 187/1945 și pentru care Statul român a plătit despăgubiri la vremea aceea.
    Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț consideră că moștenitorii Sturdza ar fi fost îndreptățiți să primească 26.100 ha terenuri forestiere, din care 24.048 ha în Neamț și 2.052 ha în Harghita. Cert este că Prefectura Neamț nu a ținut cont de argumentele prezentate de RNP-Romsilva – Direcția Silvică Neamț și, prin referatul nr. 2861 din 28 februarie 2006, stabilește reconstituirea dreptului de proprietate pentru 26.100 ha pe teritoriul județului Neamț, urmând să fie retrocedate din raza orașului Bicaz și a comunelor Bicazu Ardelean, Ceahlău, Farcașa, Grințieș, Hangu și Poiana Teiului.
    Prefectura Neamț a ignorant cu desăvârșire mai multe aspecte a căror suport legislativ nu putea fi contestat, unul dintre acestea fiind reorganizarea teritorială a României din 1945-1950, care obligă autoritățile din județul Harghita să retrocedeze o suprafață de 2.052 ha din fostul domeniu Hangu.
    Din suprafața de 27.143 ha aflată în anul 1941 în posesia prințului Mihai D. Sturdza, trebuia scăzută suprafața de 10.707 ha expropriată cu care au fost împroprietăriți în temeiul Legii nr. 187/1945 țăranii din zona respectivă. Semnificativ este și faptul că, în 1945, au fost expropriate 10.707 ha cu care au fost împroproprietăriți țăranii din aceste comune, iar contestațiile moștenitorilor Sturdza cu privire la această suprafață au fost respinse prin Hotărârea nr. 65 din 9 martie 1946 a Comisiei Județene de Expropriere Neamț, astfel că exproprierea a fost legală și temeinică. Mai mult, din suprafața de pădure reconstituită în 2006, Prefectura Neamț nu a ținut cont nici că doar 5.000 ha erau cu pădure, diferența de 5.707 ha fiind alte terenuri.
    Hotărârea Prefecturii Neamț a fost atacată în instanță, Judecătoria Bicaz stabilind prin Sentința civilă nr. 823 din 16 august 2006 că moștenitorii prințului Mihai D. Sturdza sunt îndreptățiți pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață totală de 16.436 ha cu vegetație forestieră. În sentință, Judecătoria Bicaz precizează clar că moștenitorilor li s-au reconstituit în mod greșit dreptul de proprietate și pentru suprafața de 10.707 ha, obiect al exproprierii în perioada 1945-1946. Sentința este atacată cu recurs la Tribunalul Neamț de moștenitorii Sturdza și de Comisia Județeană Neamț pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor din cadrul Prefecturii Neamț. Tribunalul Neamț le dă câștig de cauză contestatarilor invocând viciul de procedură în sensul că Direcția Silvică Neamț, neavând personalitate juridică, nu avea nici calitate procesuală în această cauză, ceea ce înseamnă că doar Regia Națională a Pădurilor putea face plângere împotriva hotărârii Comisiei Județene Neamț prin care moștenitorilor princepelui Sturdza li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru cele 26.100 ha de teren cu vegetație forestieră. Procesul a fost pierdut odată cu cele 10.707 ha de pădure, pentru că RNP-ul ațipise chiar atunci.
    Cred că mulțumirile trebuie adresate deopotrivă Prefecturii și Tribunalului Neamț, două instituții cu totul străine de țară, neam și adevăr istoric!
    Smaranda Florian

LĂSAȚI UN MESAJ