PSD Piatra Neamt sustine intr-un comunicat de presa semnat de Florentina Moise (presedinta organizatiei), ca viceprimarul USR ales in urma cu scurt timp, a fost pus in functie ilegal, pentru ca inainte de sedinta de CL, consilierul PMP Cristian Sauciuc isi daduse demisia. In opinia social democratilor, Consiliul Local nu era in formula completa si ar fi trebuit sa se voteze viceprimarul doar cand ar fi fost validat membrul supleant de la PMP, urmatorul de pe lista de consilieri locali. Totodata, PSD-istii îi transmit primarului Carbaelea, sa-i fie rusine. ”Astăzi s-a consumat un nou episod din ilegalitățile care au loc sub oblăduirea primarului liberal Andrei Carabelea!

Cu o sfidare totală față de lege – probabil nici secretarul Primăriei Piatra Neamț nu e străin de toate aceste practici – a fost ales al doilea viceprimar al instituției care ar trebui să reprezinte interesele pietrenilor!

Este regretabil și jenant modul în care se comportă membrii alianței PNL-USR Plus din Consiliul Local Piatra Neamț, având în vedere că s-au grăbit să aleagă un viceprimar deși nu erau validați toți consilierii din legislativul local!

Dar legea nu există pentru cei din PNL și USR!

Domnule distins primar, am fost anunțată de către colegul meu Cristian Sauciuc despre faptul că l-ați contactat după ce ați aflat că a demisionat, deci nu puteți nega că nu ați fi știut încă de la începutul ședinței că sunteți în afara legii!!! Cu toate acestea, interesele de partid, de grup, v-au mânat să vă atingeți scopul cu orice preț.

Rușine, Andrei Carabelea, pentru atitudinea pe care o ai! Piatra Neamț merită un primar demn, corect, cu respect față de lege! Nu un pion aruncat pe o tablă de șah, într-o luptă disperată! Și avem în față 4 ani… Bietul oraș de la Poalele Pietricicăi! Voi lupta cu toată forța pentru salvarea orașului meu!”, transmite PSD Piatra Neamt, in comunicatul semnat Florentina Luca Moise, Presedinte PSD PIATRA NEAMȚ.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Da tu ai fost aleasa legal in fruntea PSD Piatra Neamt papuse, sau ai fost intai aleasa de Soseta si dupa aia bagata pe usa din spate in organizatie? Nu ti-ar fi rusine! Cate partide ai randuit pana acum, XXXXXXX ce esti?

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.