Poliţiştii rutieri au efectuat filtre în trafic, constatând în flagrant 16 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 13 pentru conducerea sub influența alcoolului.

Pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 460 de sancţiuni contravenţionale, 106 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, iar 9 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.

Totodată, poliţiştii au retras 5 certificate de înmatriculare şi au reţinut 31 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În acest week-end au fost organizate acțiuni preventiv-reactive, fiind folosite efective din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme explozivi și substanțe periculoase, sprijinite de luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale.

Astfel, în perioada 16-18.12.2016, poliţiştii au constatat 27 de infracțiuni, dintre care 16 în flagrant delict, urmărindu-se prin aceste acțiuni asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, cât și combaterea faptelor ilegale.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat peste 146 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 37000 lei, au confiscat 3.31 mc de lemn, 10 pomi de Crăciun și au indisponibilizat 3 autovehicule folosite la transportul ilegal de material lemnos.

Poliţiştii au aplicat 79 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, au aplicat 40 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 3 la Legea 171/2010 privind sancționarea contravențiilor silvice, iar 24 la alte acte normative.

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ