In conferinta de presa de ieri de la ISU Neamt, au fost prezentati si trei dintre voluntarii SMURD, recrutati prin intermediul campaniei de voluntariat, “Salvator din pasiune”.

În 2016 am avut 40 de locuri pentru voluntari, pentru aceștia manifestându-și interesul 89 de persoane. Din cei 40 rămași după selecție, 14 s-au retras pe parcurs, din motive personale”, a precizat lt. col. Ciprian Mitrea, prim adjunct al șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț.

Ce trei sunt Ana Bianca Coșniță, Paul Pitirici si Andreea Leftică (foto- de la stanga la dreapta)

Am ajuns aici pentru că asta ne-am dorit, e ceea ce am vrut să facem. Dacă ar fi să le cerem ceva oamenilor, acel ceva e că îi rugăm să nu se teamă de noi. Am mers la foarte multe intervenții, avem mentori foarte buni, profesioniști. Experiența căpătată ne-a ajutat să ajungem la punctul în care știm exact cum trebuie să acționăm și știm exact care sunt întrebările pe care trebuie să le adresăm în fiecare situație în parte. Nu poți să faci meseria asta doar gândindu-te că e frumos să porți o uniformă roșie sau albastră”, a declarat Andreea Leftica

Campania de voluntariat “Salvator din pasiune”  

Lansat în luna mai a anului trecut, proiectul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență „SALVATOR DIN PASIUNE” urmărește valorificarea și susținerea activităților de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarității și responsabilității civice și valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.

Astfel, datorită caracterului de noutate al activității, accesul doritorilor a fost limitat la un număr de 40 de locuri. La începutul lunii august 2016, inițial s-au prezentat 85 de persoane interesate de acest proiect. Pe parcursul desfășurării cursului introductiv și a cursurilor de pregătire în acordarea primului ajutor de bază, organizat la nivelul unității noastre, dar și a desfășurării efective a orelor de voluntariat, un număr de 14 persoane au renunțat invocând probleme persoanele.

La finalizarea cursurilor de pregătire și a altor activități specifice, cei 26 de voluntari, inclusiv cei 8 voluntari minori, au fost echipați cu costume de protecție (combinezon SMURD și NOMEX) și angrenați în misiunile specifice ale unității. Competențele acestora, până la finalizarea unui număr de 240 de ore de voluntariat sunt limitate, fiind încadrați ca servanți 2 (a patra persoană) pe autospeciala de prim-ajutor tip B2, sau servant 3 sau 4 pe autospecialele de stingere cu apă și spumă de capacitate mică, respectiv medie și mare, cu mențiunea că voluntarii nu vor lua parte la activități ce ar putea pune în pericol viața sau integritatea corporală a acestor.

Activitatea de voluntariat presupune parcurgerea unui anumit număr de ore și programe de pregătire pentru a dobândi următoarele clase de competență:

  • Voluntar I – parcurgerea a 240 de ore de voluntariat și a cursurilor de prim-ajutor de bază;
  • Voluntar II – vârsta de peste 18 ani, parcurgerea a 240 de ore de voluntariat și a cursurilor de prim-ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare. Sunt pregătiți în vederea participării la intervenții în totalitatea acțiunilor pe care acestea le implică.
  • Voluntar III – cei care dispun de contract de voluntariat de cel puțin 2 ani, echivalentul a 480 de ore de voluntariat. Voluntarilor ce dispun de această clasă de competență li se va asigura participarea la cursurile de prim ajutor calificat cu competențe extinse;
  • Voluntar IV – cei care dispun de contract de voluntariat de cel puțin 3 ani, echivalentul a 720 de ore de voluntariat și au absolvit cursul de prim ajutor calificat cu competențe extinse.

Cu ocazia desfășurării concursurilor cu tematică de protecție civilă a cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Cu viața mea apăr viața”, voluntarii au fost angrenați în activitățile specifice, fiind un exemplu pentru tânăra generație de elevi în ceea ce privește implicarea în societate.

Interesul crescut pe care cetățenii l-au manifestat încă de la lansarea proiectului „SALVATOR DIN PASIUNE”, a condus la reanalizarea posibilităților instituționale și identificarea soluțiilor care să permită înscrierea tuturor celor care doresc să se alăture echipajelor de intervenție în misiunile specifice, fără ca accesul acestora să fie condiționat de numărul de locuri disponibile.

Astfel, inspectoratul județean pentru situații de urgență a demarat deja o nouă etapă – în perioada 20.02 – 20.03.2017 – ce a presupus recrutarea și înscrierea solicitanților. Au fost un număr de 49 de solicitări (30 de fete și 19 băieți, dintre care 11 minori). Urmează ca dosarele să fie studiate și analizate într-un timp cât mai scurt, iar persoanele admise în cadrul programului să fie înștiințate pentru a încheia contractul de voluntariat aferent.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

  • Vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
  • Apt din punct de vedere medical;
  • Să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor cu intenție;
  • Să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.

Dosarul candidatului trebuie să conțină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele car au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare, adeverința medicală și acordul părinților/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activitățile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acțiunile de ajutor umanitar și în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ