Un barbat de 27 de ani a fost retinut ieri seara la Roman, dupa ce a provocat un scandal monstru in blocul in care locuieste, spargand geamurile si usile de la intrare in scara, apoi lovind un autoturism. El a distrus si usa unei vecine, amenintand-o, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt:

”În seara zilei de 09.10.2017 mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției mun. Roman au intervenit la sesizarea manifestării agresive a unui bărbat, pe fondul consumului de alcool. Acesta a fost prins în apropierea locului faptei, după ce a fugit încercând să se sustragă. Bărbatul de 27 de ani a fost preluat și condus la sediul Poliției, fiind cercetat pentru faptul că a provocat scandal pe scara blocului de pe strada Anton Pann, distrugând geamurile de la ușile de pe casa scării și elementele de caroserie de la un autoturism parcat în faţa blocului.

Totodată acesta ar fi amenințat o femeie de 33 de ani, din Roman, care domiciliază în zona respectivă și căreia i-a distrus ușa de la apartament. Polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi ameninţare. Astăzi persoana urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea luării unei măsuri preventive.”

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ