Lucrarile pentru reabilitarea „Axialului“ (drumul judetean dintre Izvorul Muntelui si Durau) sunt in plina desfasurare, la acest moment inervendindu-se la structura de rezistenta si la zidurile de sprijin, urmand apoi turnarea covorului asfaltic. Aflat intr-o vizita de lucru pe santier, Ionel Arsene, presedintele CJ Neamt a declarat ca la finalizarea lucrarilor va fi un drum ca in palma. Arsene a mai precizat ca proiectul initiat de CJ Neamt depaseste valoare de 43 de milioane de lei, fondurile fiind obtinute prin PNDL.

Informare, CJ Neamt: Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene a verificat lucrările care se realizează pe drumul județean DJ 155F, cunoscut sub denumirea de Axial. Din 1998 acest traseu este închis, deși este important pentru turism, dar și pentru economia județului.

Am efectuat o vizită de lucru pe drumul județean DJ 155F, cunoscut sub denumirea de Axial, pentru a vedea evoluția proiectului prin care se repară acest traseu, pe care s-a turnat prima dată asfalt în urmă cu 40 de ani și s-a mai reparat după alți circa 20.

Este o lucrare complexă, ce se întinde pe o lungime de 20 de kilometri, mult cerută de către nemțeni. Echipele de lucru intervin acum la nivelul structurii drumului și la zidurile de sprijin.
Sunt mulțumit de cum evoluează proiectul prin care reușim să asigurăm un drum ca-n palmă, pentru toți cei care vor să ajungă pe Valea Muntelui“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Valoarea acestei investiții este de 48.342.915 lei, banii fiind asigurați prin Planul Național de Dezvoltare Locală.

Se lucrează pentru reabilitarea „Axialului“!Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene a verificat lucrările care se realizează pe drumul județean DJ 155F, cunoscut sub denumirea de Axial. Din 1998 acest traseu este închis, deși este important pentru turism, dar și pentru economia județului.„Am efectuat o vizită de lucru pe drumul județean DJ 155F, cunoscut sub denumirea de Axial, pentru a vedea evoluția proiectului prin care se repară acest traseu, pe care s-a turnat prima dată asfalt în urmă cu 40 de ani și s-a mai reparat după alți circa 20. Este o lucrare complexă, ce se întinde pe o lungime de 20 de kilometri, mult cerută de către nemțeni. Echipele de lucru intervin acum la nivelul structurii drumului și la zidurile de sprijin.Sunt mulțumit de cum evoluează proiectul prin care reușim să asigurăm un drum ca-n palmă, pentru toți cei care vor să ajungă pe Valea Muntelui“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.Valoarea acestei investiții este de 48.342.915 lei, banii fiind asigurați prin Planul Național de Dezvoltare Locală.

Publicată de Consiliul Județean Neamț pe Miercuri, 11 martie 2020

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Oare omul asta chiar nu are limite? Ne-am saturat dracului de atatea laude absolut borabile (cer scuze pt limbaj). Fa bre si taci din gura, ca daca faci se vede. Nu te mai lauda ca nu aduci bani de la tine de-acasa si nici nu faci tu proiecte sau dirigentie de santier. Tu doar te duci, faci poze si te lauzi. Si ii pui si pe slugile ale gretoase de ziaristi de kkt sa te preamareasca pe banii nostri

    • E campanie, Ciocoiule ! Anul asta sunt alegeri.Macar asta are cu ce se lauda, drumul asta e distrus de zeci de ani, dar Dragos Chitic a inaugurat WC-ul de la scoala, a facut drumul de pe dealuri pentru smecherii din zona, sens giratoriu la el acasa pentru a intra mai usor, a plantat panselute plantate in sensul giratoriu de la hotel Ceahlau si bastonase pe axul drumului, face parcuri verzi in Speranta si Valeni pe fonduri europene, care vor fi distruse intr-o luna (Maratei si Precista nu au astfel de zone verzi, aici vand terenurile) si tot se lauda si se pozeaza.

  2. Unde e protecția muncii? Așa se toarnă beton??? Oameni de acolo supuși sa muncească ca sa facă un banal filmat (facem drumuri)dacă se întîmplă ceva omul a fost de vina.

  3. Ma uit la comentariile facute de unii mancatori de XXXXX (ca altceva nu stiu, decat sa manace XXXX ca niste cațe) carora nu le convine ca se face un drum. Pai, de asta avem autostrazi cu 4 benzi pe sens si infrastructura de Germania, ca mancati XXXXX cu apa si nu va mai innecati, lua-va-ar gripa sa va ia de prosti! Sa-l pupati XXXXXXX pe Arsene ca va face, desi e prost ca nu meritati nimic. Meritati unul precum Chitic sa mergeti numai prin gropi

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.