Ca sa parafrazam o uratura populara, ca tot este sezonul, se pare ca anul care vine nu are semne prea bune pentru un consilier local PNL, din Piatra- Neamt si e foarte posibil ca acesta sa fie sorcovit de ANI (Agentia Nationala de Integritate).

Agenția Națională de Integritate a demarat o cercetare în privința lui Valentin Ciobanu, caci despre el este vorba, (foto-jos) consilier local PNL Piatra Neamț, și administrator al societății comerciale Avasting. Ancheta a demarat în urma unei plângeri formulată de Asociația ”Demnitate pro integritate”, la care au fost anexate mai multe documente. Sub numărul 53068 din 22.12.2016, inspectorul de integritate Mihaela Clapa răspunde asociației că a fost înregistrată plângerea și au fost demarate verificările, titreaza newsallert.ro

Posibila situatie de incompatibilitate a fost sesizata de Janel Iosub, proaspat director al companiei Locativserv, care a descoperit o factură în contabilitate emisă de Avasting în timp ce Valentin Ciobanu era deja în mandatul de consilier. Potrivit lui Janel Iosub, este o evidenta stare de incompatibilitate, cazul descoperit de el fiind in contradictie flagranta cu legea. Citeste mai mult aici...

Potrivit newsallert.ro, Avasting ar fi avut relații comerciale și cu Publiserv Piatra Neamț, societate cu acționar majoritar tot Consiliul Local Piatra Neamț. Se vorbește de o sumă totală facturată în anul 2016 de aproape circa 4.800 lei iar o parte din sumă ar fi fost facturată tot în mandatul de consilier local al administratorului Valentin Ciobanu, adică în ultima jumătate a acestui an.

In urma cu doua zile, vestea.net dezvaluia ca Primaria Piatra- Neamt, recunoaste volens nolens, ca exista o sesizare pe tema incompatibilitatii consilierului local PNL si publica documentul prin care institutia cere informatii in acest sens, de la Locativserv (foto)

Pana la finalizarea anchetei ANI, nu putem decat sa completam ca Valentin Ciobanu a fost cel mai vocal sustinator al injumatatirii tarifelor Parking, nu pentru persoanele fizice, ci, atentie, pentru persoanele juridice, adica pentru firme, fapt despre care noi am scris, (Vezi aici!) ceea ce denota ca ar avea inclinatie sa obtina tot ce este mai bun pentru firmele sale.

Si atunci cum ramane cu sloganele lansate de el la vremea respectiva, ”stop jefuirii banului public”, ”stop abuzurilor”, etc.?

Informatiile noastre pe surse, sunt ca Valentin Ciobanu nu este singurul consilier local PNL care are lipici la bani publici, iar cazul lui reprezinta doar un inceput.

P.S. In urma cu scurt timp, imediat dupa publicare articolului, tvmneamt.ro a intrat in posesia documentului cu raspunsul oficial al ANI, care anunta ca se fac cercetari pe cazul lui Valentin Ciobanu.

Ionut CORFU

 

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX. O țară întreagă urăște “roșii”, dar cei de teapa ta stau drepți la comanda penalilor. Scrii după cum ți se dictează. E mult de spus, dar nu am chef… Nu susțin niciun partid și nu cunosc personal niciun politician. Toți pentru mine sunt că porumbeii, când sunt jos îți mănâncă din palmă, când sunt sus… se XXXXXXXXXXXXXXX. Ești un XXXXXXXXX, la fel ca celălalt XXXXXXXXXXXX. Scrieți corect, realistic, obiectiv și o să fiți lăudați! Evident că nu o să fie postat comentariul, dar măcar poate tu îl citești.

    ADMIN: Hotaraste-te cine esti pana la urma! Greaca L. sau Aiurica, sau mai degraba un postac PNL. Comentariul a fost cenzurat pentru limbaj neadecvat educatiei majoritatii persoanelor cu bun simt. Chiar daca nu e la subiect, am lasat 99% din el. Daca suferi de autism, nu e problema noastra. Sunt niste documente obiective incluse in articol. Daca ai ceva sa transmiti altor ziaristi, fa-o pe site-urile lor, sau pe paginile lor de facebook! Unii au mai multe decat iti inchipui tu. Sarbatori fericite!

  2. Nu îmi stă în caracter să vorbesc urât, de ce ai cenzurat? Să se subînțeleagă că am jignit? Tot manipulare… Omule, citesc tot ce prind în mână, dar în ziarul ăsta și celălalt (al celuilalt), citesc numai articole cu tentă. Nu asta înțeleg eu prin presă liberă, neafiliată. Îți plătesc salariul, te invită la chefuri, sau de ce te umilești așa? Sincer? Postac PNL? Îi urăsc pe toți, în egală măsură! Amice, sunt o persoană fizică, fără know-how “PCR”, ce lucrez în mediul privat. Nu sunt influențat de cine conduce orașul/județul. Însă garantez că dacă măsura cu înjumătățirea taxei pentru locurile de parcare era luată de PSD, scriai cu litere mari, roșii, pe prima pagină! Și ai fi pus și un watermark cu secera și ciocanul! Măsura ajuta populația, evident, putea suferi modificări (adică pentru firme să se reducă cu același procent ca și la populație, să nu iasă vorbe). Dar ce s-a întreprins în acest sens? Nimic! Câți mahări sunt în spatele Parking, care își bagă năsucul la profit, ai curaj să scrii? Cum poate o așa firmă să iasă pe minus fără să fie “ajutată” prin acte contabile? E evident de ce! Și da, prefer să plătesc locul de parcare direct la Taxe și Impozite. Măcar mă mint cu ideea că nu contribui și eu la concediile în țări exotice ale mahărilor din spatele imensei afaceri Parking! Și un babuin poate conduce o așa societate, crede-mă! Și pentru două banane o scoate pe profit! Fii și tu un Tolontan autohton și voi fi primul care te laudă! Taie in carne vie și din “dreapta” ca acum… dar și din “stânga”. Poți? Eram sigur… Sper să înțelegi ce zic și ce mă deranjează. Sărbători fericite și ție!

    ADMIN: Amice R.(stii tu ce e cu intiala asta 🙂 ), chestia cu melcul si modul in care sustii cauza PNL privind Parking, iti tradeaza identitatea. Fii barbat si comenteaza cu nume si prenume! Las-o jos, ca macane! E ultimul comentariu in afara subiectului, care iti este aprobat, asta daca nu comentezi cu numele tau real. Ai si tu un pic de curaj!

  3. Domnule Corfu, ca tot vaz ca s-au activat postacii de la Casablanca. Ce treaba are factura domnului Ciobanu pentru care ar trebui sa aiba bunul simt sa-si dea demisia cu aiurelile lui asta de comenteaza mai sus?
    Eu vaz ca hotul striga hotii, consilierii lui Chitic is prinsi cu degetete in borcanul public si ei deturneaza discutia. Is si penali si penibili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.