Doi inculpati au scapat de procesul in care au fost judecati pentru ca au dat fise medicale false si pe bani celor care aveau nevoie de permis. Tribunalul Neamt a pronuntat sentinta prin care barbatul a fost condamnat la un an si jumatate de inchisoare iar complicea lui la noua luni de inchisoare. Ambii au pedepse cu suspendare, dupa ce si-au asumat acuzatiile si au cerut sa fie judecati in procedura simplificata. Instanta a mai dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.055 lei bani obtinuti prin traffic de influenta.
Procurorii au aratat ca cei doi inculpati abordau persoanele care veneau sa-si preschimbe permisele sau sa le obtina si le ofereau “posibilitatea” de a le acorda fise medicale fara bataie de cap si contra cost. Amatorii habar n-aveau ca dupa ce achitau intre 100 si 150 de lei primeau o hartie falsa, la care antetul Spitalului Judetean Neamt ori al Policlinicii sau al unui cabinet particular erau copiate la imprimanta. Falsurile au fost descoperite de angajatii Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere si Inmatriculari Neamt, care au gasit un astfel de document fals in ziua de 27 iunie 2011. Au urmat alte falsuri depistate, iar in cursul anchetei au fost gasiti si beneficiarii care au declarat ca propunerea venea din partea barbatului, care lucra la un copiator din cladirea mall-ului de la Piata Centrala. Acesta, impreuna cu complicea sa, le promiteau doritorilor ca au cunostinte in spital si policlinica, medici si laboranti, astfel ca fisele medicale vor fi facute fara ca beneficiarii sa se mai prezinte la control. Ancheta a ajuns astfel la spital, la policlinica si la cabinetul privat, dar nu s-a gasit nici un fel de document eliberat din cele aflate la dosarul cauzei. S-a dispus o expertiza care a concluzionat ca formularele medicale erau falsificate la imprimanta. Sentinta de ieri nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs.

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ