O tanara de 18 ani a decedat noaptea trecuta (19/20 august, sambata spre duminica) dupa ce a fost izbita violent de un autoturism la Alexandru cel Bun, jud. Neamt, in apropierea intersectiei cu drumul spre Manastirea Bistrita.

Potrivit unor surse neoficiale, a fost vorba despre o sinucidere, tanara aruncandu-se in fata autoturismului pentru a-si pune capat zilelor.

Purtatorul de cuvant al IPJ Neamt a confirmat producerea accidentului insa nu a putut confirma oficial si ipoteza sinuciderii: ”In jurul orei 2:00 a noptii de 19/20 august, o tanara in varsta de 18 ani a fost surprinsa si accidentata mortal pe DN15 in localitatea Alexandru cel Bun, in apropierea intersectiei cu drumul spre Manastirea Bistrita. Tanara se afla pe partea carosabila”,  a declarat pentru tvmneamt.ro, sinsp. de politie Elena Bulgarea.

Autoturismul se deplasa pe directia Piatra Neamt- Bicaz si era condus de o femeie in varsta de 27 de ani din Bicaz, care a fost testata alcoolscopic iar rezultatul a fost negativ. Deocamdata nu se cunosc motivele care ar fi putut-o impinge pe tanara la gestul extrem si nici daca a fost lasat un bilet de adio. Ea era din comuna Alexandru cel Bun. Revenim.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ