In urma cu cateva zile, un politist din Neamt vorbea public despre faptul ca Politia Romana a devenit un sistem semi- Mafiot. Ioan Canarau nu era deloc departe de adevar, iar realitatea o demonstreaza din plin, pentru ca astazi a aparut dovada despre ”sistemul semi- MAFIOT” care sufoca de ani de zile si Politia Neamt. Sa se inteleaga bine, nu vorbim despre toti politistii si despre tot sistemul MAI, pentru ca majoritatea politistilor sunt de buna credinta si profesionisti desavarsiti, insa vor nu vor, sunt si ei la randul lor victimele ”sistemului semi- Mafiot”, cel putin la nivel de imagine in perceptia publica.

Ei bine, ”sistemul semi- MAFIOT” din Politia Neamt, are in ancheta la aceasta ora, un dosar privind o intalnire intre un jurnalist si doi politicieni. Este vorba despre jurnalistul Daniel Vinca de la vestea.net (cel care de-a lungul timpului a dezvaluit cu probe legaturi de tip interlop intre sefi din politie si personaje controversate din Neamt) care dupa o emisiune online, a avut o intalnire cu Ciprian Enache (candidat ALDE la primaria Piatra Neamt) si cu viceprimarul Bogdan Gavrilescu, la un local din Piatra Neamt.

Intalnirea a avut loc in urma cu aproximativ o luna (iunie) cand se iesise din starea de urgenta, iar localurile fusesera redeschise publicului. Cei trei au discutat la o cafea, in public, pe o terasa a unui bar din centrul orasului si a fost o intalnire ca oricare alta, asa cum au loc destul de des intre jurnalisti si politicieni sau sefi de institutii.

Astazi, cei trei (jurnalistul si politicienii) s-au trezit contactati de un ofiter de la IPJ Neamt, care le-a cerut detalii despre intalnirea cu pricina. Daniel Vinca scrie tot astazi in vestea.net, ca ancheta a fost demarata la ordinul lui Paul Tablan, seful IPJ Neamt, dupa ce acesta s-a autosesizat dintr-un site denumit anonymouspiatraneamt. Site-ul este neasumat si cunoscut pentru raspandire de stiri false si materiale denigratoare in limbaj suburban. Desi se stie cine este în spatele lui si sunt deschise mai multe dosare in urma unor plangeri penale, colegii lui Paul Tablan se chinuie de aproape un an sa mimeze niste anchete, pentru ca unul dintre cei care scrie mizeriile de pe site-ul anonim, este cunoscut ca ”sifonul” politiei, fiind folosit se pare, in reglarile de conturi dintre ”sistemul semi- MAFIOT” si jurnalistii sau politicienii incomozi.

Legat de ancheta privind intalnirea dintre jurnalistul Danile Vinca si cei doi politicieni, aceasta miroase de la o posta a un nou caz ”Portocala” (inventare de fapte, anchete si probe). Pe de alta parte, vorbim despre ingerinte grave in activitatea jurnalistica (un jurnalist, ca orice om liber de altfel, nu trebuie sa dea raportul nimanui despre cand si cu cine s-a intalnit si cu cine si ce a vorbit) si despre o ancheta pornita de la nimic, ceea ce aduce mai degraba a atitudine de politie politica de pe timpul sovieticilor, cand erau anchetate ”intalniri conspirative intre dusmanii poporului”, pe modelul nu ai  facut nimic, dar găsim noi ceva.

Pe de alta parte, Politia Neamt, condusa de acelasi Paul Tablan de multi ani de zile, nu s-a autosesizat niciodata din presa serioasa si asumata din Neamt. De exemplu, zilele trecute, tvmneamt.ro a dezvaluit ca in Spitalul Judetean Neamt au fost internati zeci de pacienti noncovid, in timp ce nemtenii stiau ca spitalul este inchis. Nu s-a autosesizat nimeni. Tot in urma cu cateva zile, Vestea.net a dezvaluit o frauda de multe sute de mii de euro la Policlinica din Piatra Neamt, dupa niste decontari la CAS pe consultatii fictive. Politia Neamt nu s-a autosesizat. Despre abuzurile politistilor de la Roznov dupa celebrul caz cu perversiuni sexuale in public, nu se mai aude nimic, nimeni nu a fost sanctionat, desi colegii lui Paul Tablan fac ancheta de vreo doua luni. Iar sirul poate continua mult si bine, cu exemple din presa locala serioasa, care scrie asumat si argumentat. Cum de s-a autosesizat Paul Tablan fix de pe un site anonim unde se stie ca scrie un asa-zis jurnalist turnator la politie, doar el poate explica.

In orice caz, sa tii ofiteri de politie ocupati cu razbunari de tip abuz- politie politica in timp ce tot judetul colcăie de interlopi, iar drogurile se vand prin scoli, spitale si la aproape orice colt de strada, este cel putin revoltator, daca nu de noaptea mintii.

Toate detaliile despre ancheta ”sistemului semi- MAFIOT” din Politia Neamt, in articolul vestea.net: Poliția Neamț, hărțuire, ingerință în activitatea jurnalistică și atac la libertatea presei. Anchetă despre „întâlnire jurnalist-candidați”

Ionut CORFU

 

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Din câți polițiști corupți știți voi în Neamț pe Comisar Șef Tablan l-ați găsit voi exemplu?
    Îmi pare rău flăcăi dar schimbați ținta că nu ați nimerit unde trebuie și aproape că ați rupt gardul și lăsați-o mai moale cu deontologul Vinca care tocmai are un dosărel „pe deal” pentru tot felul de găinarii siv-ati găsit voi acu’ sâ-l faceți victima sistemului oprești.
    Vă rog frumos nu ne abuzați psihic și nu ne luați de-a dreptul de proști.
    Comisarul Șef Tablan are probleme mai importante decât să se ocupe de găinari care v se dau ziariști și munca de polițist este olecuță mai complexă decât să faci ce cred unii sau alții că ar trebui să faci!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.