În ziua de 17.03.2017, în urma colaborării dintre IPJ Neamț și IPJ Bacău, în cazul unui accident rutier cu fugă de la fața locului produs pe raza județului Bacău, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat conducătorul auto.

În urma sesizării faptului că pe raza comunei Pârjol, din județul Bacău a avut loc un accident cu victime iar conducătorul autovehiculului implicat a părăsit locul accidentului, echipajelor de poliție, aflate în teren pe raza județului Neamț, le-au fost comunicate caracteristicile vehiculului implicat, pentru identificare.

Astfel, în urma filtrelor instituite, în jurul orei 20.00, un echipaj de poliție a identificat și oprit autoutilitara implicată în accident pe raza orașului Roznov. Aceasta prezenta avariile specifice accidentului rutier, iar polițiștii au legitimat atât conducătorul auto, un bărbat de 34 de ani, din Brașov, cât și pasagerul, un tânăr de 24 de ani, din Brașov. Ambii au fost preluați de polițiștii băcăuani, pentru continuarea cercetărilor.

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ