Studiu național: peste 50% dintre tinerii din România și-au pierdut încrederea și motivația în perioada stării de urgență

Echipa Vreau să Fiu Antreprenor și Insights din cadrul Romanian Business Leaders a facut publice primele date din cadrul studiului Insights PulseZ, un barometru național menit să identifice reacțiile și comportamentele tinerilor în perioada stării de urgență.

Potrivit studiului Insights PulseZ peste 60% dintre tinerii din România s-au plictisit acasă în perioada stării de urgență, iar 56% dintre ei și-au pierdut încrederea și motivația în forțele proprii.

În plus, întreruperea bruscă a activităților cotidiene a condus la dezechilibre emoționale pentru unii dintre ei. În total, studiul Insights PulseZ a identificat 19 probleme cu care s-au confruntat tinerii în perioada stării de urgență. Mai bine de 50% au simțit lipsa socializării față-în-față, iar aproximativ 35% dintre ei au admis că au avut stări emoționale fluctuante și s-au simțit obosiți.

,,Cu toate că tehnologia face parte din viața noastră, iar tinerii sunt obișnuiți să petreacă destul de mult timp în mediul online, răspunsurile pe care ei le-au avut la întrebările noastre arată că lipsa interacțiunii față în față îi determină să își piardă motivația și încrederea. Mulți tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simțit lipsa exercițiilor fizice și unii dintre ei nu au fost prea încântați de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiți să participe”, a declarat Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.

Cât au petrecut tinerii în online și pe ce canale în perioada stării de urgență?

44% dintre tinerii din România au petrecut peste opt ore pe zi în online, în timp ce doar 10% au petrecut mai puțin de trei ore. 33% dintre ei au învățat pentru școală și tot atâția au optat să urmărească diverse filme sau seriale online. Un procent mai mare a fost identificat în rândul celor care au participat la cursuri online, mai bine de 40% au optat pentru o astfel de activitate.

1 din patru tineri a ales să își petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media sau să consume conținut de pe canalele de streaming online.

Dintre platformele preferate Instagram a fost cea mai populară cu 6 din zece tineri care au consumat sau creat conținut. 1 din 2 tineri români au preferat să se uite pe YouTube în timp ce aproximativ 1 din 4 tineri a folosit TikTok marcând astfel intrarea platformei de social media în Top 5 cele mai folosite platforme în România de către tinerii între 16-24 ani.

Studiul Insights PulseZ a fost realizat pe un eșantion de 1115 tineri cu vârsta între 16-24 de ani și este reprezentativ la nivel național din punct de vedere al genului, regiunii și mediului urban-rural.

tvmneamt.ro

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.