La marginea comunei Tazlău, la Poarta Țărnii, acolo unde începe localitatea Frumoasa, se deschide o lume a artiștilor plastici contemporani. Participant la Tabăra de la Tazlău, scriitorul și artistul plastic Lucian Strochi ne-a dezvăluit care sunt atuurile acestui loc ales pentru răsfățul vizual și olfactiv al participanților de calibru din acest an.

Rep.: Pentru al patrulea an consecutiv, comuna Tazlău găzduiește tabăra artiștilor plastici. De ce aici?

Loading...

Lucian Strochi: Este o liniște extraordinară, un aer proaspăt, o vegetație care-ți permite să te întâlnești cu un verde primordial. Un loc generos, cu căsuțe care permit celor care vin aici să se individualizeze, au ocazia să lucreze singuri sau pot schimba opinii în colectiv, se bucură de o natură fabuloasă, generoasă – cu măguri, păduri amestecate – cu niște răsărituri absolut unice și o senzație de început de lume.

La actuala ediție – realizată cu implicarea directă a Consiliului Județean Neamț, prin finanțare, participă 12 pictori și sculptori, toți artiști profesioniști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, care sunt aici pentru a doua, a treia, unii chiar pentru a patra oară. Trebuie spus că această tabără este un loc semideschis, în care artiștii stau câteva ore, pleacă la Piatra Neamț și apoi revin, fiind o permanentă migrație.

În acest an sunt prezenți Lucian Tudorache – care este un sculptor binecunoscut, căruia îi aparțin multe lucrări cunoscute, printre care Mihai Eminescu din fața Bibliotecii Județene – , Dumitru D. Bostan, Cristinel Prisacaru, de la Roman, Dumitru Bezem, Lucian Gogu Craiu, Mircea Răzvan Ciacâru, Mihai Agape, Dinu Huminiuc, Mircea Romanescu, subsemnatul Lucian Strochi – în dublă calitate, de critic de artă și de mai vechi artist plastic – și Ion Mihalache, invitat.

De-a lungul timpului au existat diverse locuri unde a fost organizată această tabără de artă plastică, respectiv la Brateș, Piatra Neamț, Almaș, Hanul Ancuței, la Izvorul Muntelui și, iată, de patru ediții, avem tabăra la Tazlău.

„Rostul acestei tabere este o întâlnire cu culorile adevărate, care se pierd…“

Rep.: Care ar fi rostul acestei tabere?

Lucian Strochi: Rostul acestei tabere este aceea a întâlnirii cu natura, cu culorile adevărate. Din păcate, avem tot mai mult sintetic și mai puțin natural. În al doilea rând, este o relaxare pentru niște oameni care muncesc 12 luni pe an, o relaxare enesciană. George Enescu spunea „Să ne odihnim de muncă prin muncă“. Deci, faptul că se întâlnesc aici colegi de generație, de generații diferite, schimbă idei, chiar pensule, cuțite, culori, pânze, opinii, uneori apar idei de colaborări, informații, cărți, mi se pare un lucru deosebit. Pe de altă parte, pe plan, să spunem, socio-civic, am putea vorbi despre o completare a colecțiilor muzeale, ale principalului muzeu, de artă, din Piatra Neamț. Fiecare  artist are obligația, plăcerea și bucuria de a oferi o lucrare muzeului, așa încât fiecare artist se străduiește ca acea lucrare să fie demnă de numele său. Cu alte cuvinte, dacă Consiliul Județean Neamț investește într-o asemenea tabără, înseamnă că și beneficiul este pe măsură, pentru că nu este obligat să achiziționeze lucrări ale artiștilor contemporani pentru un muzeu de artă contemporană cum se arată a fi Muzeul de Artă din Piatra Neamț. Ca și stiluri, avem, evident, de la portrete la naturi statice, peisajul, dar nu sunt excluse nici unelte vechi. Condițiile din tabără sunt bune, fiind de 3 margarete.

Tazlău, „Drumul calului“

Rep.: Cunoașteți istoria locului și ați adunat o sumă de povestiri despre presupusele origini ale numelui pe care-l poartă.

Lucian Strochi: Haideți să vă spun despre legenda localității Frumoasa: datează de pe timpul lui Ștefan cel Mare, într-un fel unul dintre patronii spirituali ai localității. Spun asta pentru că la anul 1497 este ridicată Mănăstirea Tazlău, una dintre cele mai frumoase și mai bine păstrate mănăstiri mușatine și care s-a înălțat pe urmele unei alte mănăstiri, de pe timpul lui Alexandru cel Bun. Și în legătură cu Mănăstirea Tazlău sunt câteva legende. În primul rând, că în turnul mănăstirii erau închiși cei care protestau împotriva slujitorilor bisericii, fie că erau ei de altă religie sau nu. Aici se spune că Alecu Beldiman a început „Jalnica tragodie a Moldovei“, o scriere extrem de interesantă. Se pare că în acel turn erau închiși turci, eretici, iar „patul“ era format dintr-o bucată de piatră de moară rotunjită de spinările celor care erau închiși și care dormeau acolo. Erau hrăniți printr-o ferestruică nu mai mare de 10 centimetri înălțime și, adesea, mureau de foame. Turnul clopotniță se pare că a fost construit de Petru Rareș, iar anumite ziduri au fost ridicate și întreținute de Alexandru Lăpușneanu.  

Numele de Tazlău este controversat. O ipoteză îi dă origine maghiară, din „toz“ – care înseamnă drum și „lo“- care înseamnă cal. Deci, în traducere, ar fi „drumul calului“. O doză de adevăr ar putea să fie întrucât în prima localitate, Balcani, se găsesc ceangăi, iar mai încolo, unul dintre sate se numește Ludași. E o simplă ipoteză – vorbeam cu regretatul preot Vartolaș – el nu credea într-o asemenea etimologie. Ce putem spune despre Tazlău este că această comună este binecuvântată de Dumnezeu având de toate. Puține comune se pot mândri că au ocol silvic, au mină de potasă, că au fabrică de cherestea, școală frumoasă, puternică, un cămin cultural cu capacitate deosebită, bibliotecă și, desigur, mănăstirea despre care vorbeam.

„Tazlău este un pol al umorului”

Rep.: Putem spune că Tazlău este, prin definiție, un izvor de artiști?

Lucian Strochi: Dacă ne referim la viața spirituală a Tazlăului, aș spune că este un pol al umorului. Pentru că, începând cu capul de perspective care este I. Mironescu, născut la Tazlău, și terminând cu umoriștii de astăzi, scriitori intrați deja în conștiința publică – cum ar fi Constantin Ardeleanu, umorul de Tazlău se caracterizează prin promptitudine, incisivitate, se apropie foarte mult de ironie dar cultivă și un simț al enormului, apropiindu-se de un umor suprarealist.

De asemenea, am putea vorbi de o zonă etnofolclorică extrem de interesantă. Aici se țeseau iile alb pe alb, ceea ce este absolut fantastic. Cunosc persoane care au colecții întregi de ii cusute acum 150 de ani. Mulți sculptori în lemn, meșteri populari au existat aici de-a lungul timpului.

Aș vrea să mă refer și la câțiva dintre eroii Tazlăului.  Și mă voi opri la un bărbat și o femeie. Bărbatul este Irimia Concu, despre care se spunea că avea o voce atât de puternică încât, dacă vorbea într-o parte a satului se auzea până-n cealaltă. Iar când cineva i-a spus să vorbească mai încet, acesta a răspuns că este de acord, dar în acest caz numai jumătate de sat îl va mai auzi. Un personaj cu totul deosebit, eroină și a unei cărți pe care am semnat-o – în romanul Cicatricea – dar și eroina unor romane precum Chetronea a lui Constantin Ardeleanu – este Maria, soția haiducului Baltă, care s-a stins, din păcate, cu vreo doi ani în urmă, un personaj absolut fantastic – și care devine și eroina unei poezii extrem de interesante a lui Ion Gheorghe, intitulată Muma fiarelor. Tot acest poet are un poem absolut remarcabil, care se numește Zugrăvitele fasoli. Acest poem fiind rodul unei documentări în această comună.

Despre Tazlău a scris, în primul rând, Calistrat Hogaș, cu un simț al enormului extraordinar. Apa Tazlăului este până la un moment dat un torent, o apă stihială, aproape primordială. Au mai scris I. Mironescu, dar și prietenii de la  Viața românească – Garabet Ibrăileanu, George Topârceanu, Cezar Petrescu – care au venit în această comună. Din fericire există și o casă memorială I. Mironescu, pe care o adăugăm pe lista obiectivelor culturale pe care le deține Tazlăul.

Tazlău este o localitate cu oameni drepți, cinstiți, cu copii deștepți și vreau să vă spun că rata intelectualității, a celor care au o diplomă în învățământ superior este extraordinară, de multe ori chiar întrecând rata unor orașe. Țin minte că prin anii 75, de pildă, la o clasă de 27 de elevi, 23 ajunseseră să aibă studii superioare. Mai mult chiar, tot în acea perioadă, școala din Tazlău – filială a liceului de construcții – avea organigrama numai cu profesori calificați, ceea ce iarăși este un lucru cu totul deosebit.

Geanina NICORESCU

Loading...
DISTRIBUIȚI