Un bărbat de 33 de ani, din Bicaz Chei, a condus pe raza localității Girov un autoturism, în care se mai aflau alte patru persoane, o tânără de 19 ani și trei tineri cu vârste între 17 și 26 de ani, toți din zona Bicazului. Bărbatul a fost depistat la timp de polițiști, având în vedere faptul că în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de peste 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Județean Neamț pentru recoltarea de probe biologice, unde a refuzat prelevarea probelor în vederea stabilirii alcoolemiei. Astfel, polițiștii i-au reținut permisul de conducere și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Loading...

În acest week-end prelungit, polițiștii au constatat în flagrant 7 infracțiuni săvârșite la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv 4 de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, 2 privind conducerea unui autovehicul neînmatriculat/cu numere false și o infracțiune de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Conducătorii auto au fost depistați de polițiști pe raza localităților Piatra Neamț, Costișa, Dămuc, Cordun și Girov. În cazurile conducătorilor auto depistați în trafic sub influența băuturilor alcoolice, cea mai mare valoare rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost de 0,88mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ