Rectificare: Dragos Chitic a precizat pentru tvmneamt.ro in urma cu scurt timp ca ramane in continuare membru PNL, dar s-a autosuspendat din toate functiile din partid

Stirea initiala: Primarul Dragos Chitic s-a autosuspendat astazi (22 iunie) din toate functiile detinute in PNL, dupa ce a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare intr-un dosar privind un schimb de terenuri intre primarie si un om de afaceri, verdictul judecatorilor nefiind definitiv. El a pierdut astfel si calitatea de membru PNL, dupa cum prevede statutul partidului in cazul membrilor care au probleme in justitie. Daca la recurs va fi gasit nevinovat, primarul orasului Piatra- Neamt își poate relua activitatea in partid. Chitic si-a anuntat decizia în ședința Biroului Politic Județean a Partidului Național Liberal si a precizat ca din punct de vedere administrativ, va sprijini in continuare echipa liberala in calitate de primar, se arata intr-un comunicat de presa al PNL Neamt. ”Biroul Politic Judetean al PNL a luat act, de autosuspendarea Domnului Primar Dragoș Chitic din toate funcțiile deținute în partid până la soluționarea definitivă, pe cale de hotărâre judecătorească a dosarului în care este vizat.

Dragoș Chitic:„Am luat decizia de a mă autosuspenda din toate funcțiile politice pe care le dețin în PNL. Insist în a-mi demonstra nevinovăția în instanță și voi uza în acest sens toate pârghiile legale. Este o decizie firească și vreau să mulțumesc colegilor liberali și pietrenilor care și-au exprimat încrederea și susținerea. Din echitate și bun simț politic am luat această hotărâre de a mă autosuspenda din PNL pentru a nu aduce atingere valorilor si principiilor liberale. Sunt și voi fi întotdeauna fidel valorilor de dreapta, și de câte ori va fi nevoie voi sprijini echipa liberală de la Neamț și pe colegii consilieri locali în activitatea politico-administrativă ce ține de buna funcționare a Primăriei Piatra Neamț. Pe viitor în tot ceea ce înseamnă rundele de alegeri, mă voi manifesta în sprijinul Partdidului Național Liberal și voi munci ca spiritul liberal și valorile de dreapta să dăinuie în Neamț. Rămân ferm și continui cu devotament munca în administrație în interesul cetățenilor din Piatra Neamț, cu aceeași seriozitate și implicare, promit să duc la rezolvare problemele comunității, să dezvolt calitatea vieții în Municipiu și să implementez proiectele pe care le avem în derulare”, se arata in comunicatul liberalilor nemteni.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Ion Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.