Prezent alaturi de premierul Orban la sedinta de Guvern din aceasta seara, presedintele Klaus Iohannis a anuntat introducerea de noi restrictii in toata tara. Printre masurile care ar urma sa fie adoptate, sunt: inchiderea tuturor scolilor, inchiderea tuturor magazinelor de la ora 21, inchiderea pietelor si targurilor, interzicerea petrecerilor sau restrictii de circulatie a populatiei pe timp de noapte.

Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut şi astăzi prea mulţi care au decedat şi trebuie să fim foarte realişti. Sunt necesare măsuri ferme. Măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional„, a spus Iohannis.

Presedintele a mai precizat ca alegerile vor avea loc chiar si in noile conditii, desi campania electorala va fi una atipica. „Democraţia trebuie garantată şi se garantează prin alegeri libere. Naţiunile puternice ţin la alegeri dmeocratice, chiar şi în condiţii de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc, alaltăieri, în SUA? Acolo să ne uităm, la democraţiile consolidate, cu tradiţii vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză”, a mai spus presedintele.

Noile restrictii ar urma sa fie introduse cel mai probabil de luni, 9 noiembrie, dupa ce vor fi aprobate in Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, a spus premierul Ludovic Orban.

Masurile comparabile cu cele din perioada starii de urgenta, vor introduse dupa ce astazi, s-a inregistrat un nou record de imbolnaviri in Romania, aproape 10.000.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.