Un mail primit pe adresa redactiei tvmneamt.ro arata disperarea unui barbat din Roman, care in mod paradoxal conform spuselor sale, vrea sa munceasca insa cineva vrea sa-l tina ca asistat social. El a facut nenumarate cereri in acest sens catre Primaria Roman, fara succes, de aceea, anul trecut a dat in judecata institutia:

”Mă numesc Fărăoanu Vilhelm, în vârstă de 50 ani, asistat social, divorțat, cu domiciliul în mun. Roman, jud. Neamț.

Prin prezenta, vă aduc la cunoștință că în presa scrisă şi audiovizuală, o parte dintre Autoritățile și Instituțiile Statului, au spus că asistații sociali nu vor să muncească, dar le contrazic, deoarece ca asistat social am dat în judecată Primăria Roman pentru un loc de muncă și nu am obținut. Primăriei Roman îi place să mă umilească, să mă distrugă fizic și psihic an de an, să mă țină ca asistat social, efectuând trei zile de muncă lunar ca asistat pentru doar 142 lei, bani insuficienți supraviețuirii, în loc să-mi facă contract de muncă pentru a avea un trai decent. Ca asistat social sunt bun de muncă dar ca angajat nu?

Mai menționez că am fost angajat al acestei instituții, iar datorită incompetenței și/sau neglijenței în serviciu a funcționarilor publici ai Primăriei Roman, desemnați să asigure securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, a dus la accidentarea gravă a subsemnatului, fiindu-mi afectată coloana vertebrală ca urmare a efortului fizic excesiv la care am fost supus, fiind diagnosticat cu discopatie lombară, etc., nemaiavând voie să fac efort fizic în vederea evitării paraliziei, după cum m-a informat doctorul chirurg.

Întrucât pe cale amiabilă nu am găsit înțelegere din partea Primăriei Roman în vederea obținerii unui loc de muncă, pe data de 06.04.2016 am dat în judecată Primăria Roman pentru un loc de muncă sau o indemnizație lunară în vederea supraviețuirii, nemarginalizării, redobândirii demnității și redobândirii traiului demn și decent, iar de atunci procesul a fost și este pe rol, deoarece am făcut Apel pe 10.03.2017. În primă fază m-am judecat la Judecătoria Roman, iar din 05.10.2016 am transferat dosarul la Tribunalul Neamț. Informații dosar aici: http://portal.just.ro/103/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=29100000000059849&id_inst=103 și Informații dosar Judecătoria Roman: http://portal.just.ro/291/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=29100000000059849&id_inst=291

Conform legii, în primă instanță am solicitat toate drepturile și daunele de care beneficiez, dar constatând că nu avansez cu procesul, am renunțat la pretenții, solicitând doar un loc de muncă chiar și de necalificat, fără efectuare de efort fizic sau acordarea unei indemnizații în bani lunare, dar fără rezultat.”

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. In anumite tàri ,Olanda de exemplu, primarii sunt cei dintài care-si suflecà mànecile punindu-si osul la muncà in slujba comunitàtii iar politicienii au salarii normale.bugetarii din primàrii s-au obisnuit doar sà comande.Domnului Fàràoanu ii doresc mult noroc in speranta cà…..si alti asistati sociali vor face la fel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.