ONG-ul ”Daruieste Viata” demonstreaza ca este mai eficient decat orice institutie de stat, care are buget anual de zeci de milioane de euro si sute de angajati. Dupa mai putin de doua luni de la demararea proiectului Spitalului Modular ATI Piatra Neamț, astazi, 4 februarie, s-a turnat fundatia. ATI-ul modular se construieste in curtea Spitalului Judetean Neamt, adica sub nasul CJ Neamt, institutie care administreaza unitatea medicala a carei Sectie ATI a ars in urma cu aproape 3 luni si nu a mai fost refacuta. In schimb, CJ Neamt a cheltuit peste 3 milioane de euro pentru un spital modular din judetul Iasi, care a functionat doar cateva saptamani in aproape un an de zile, si unde pana acum, nu a fost tratat niciun nemtean infectat cu Covid.

Comunicat de presa, Asociatia Daruieste Viata: Astăzi s-a turnat fundația pentru Spitalul Modular ATI Piatra Neamț, un proiect inițiat de Dăruiește Viață, asociația din spatele inițiativei #NoiFacemUnSpital și cea care a construit Spitalul Modular 1 Elias pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19. Construcția va fi finalizată în aprilie 2021.

Spitalul ATI Piatra Neamț va reda SCJU Piatra Neamț capacitatea de a trata pacienți în regim de terapie intensivă, după ce secția ATI a ars în totalitate în incendiul din noiembrie 2020. Proiectul este estimat la aprox. 2 milioane de euro, din care au fost strânși deja un sfert. Dăruiește Viață face apel la mobilizare pentru a obține și restul de fonduri necesare.

  • Firmele din zonă se pot alătura proiectului redirecționând 20% din impozitul pe venit sau pe venit aferent trimestrului I. Mai multe detalii și contractul de sponsorizare pot fi solicitate pe adresa info@daruiesteviata.ro
  • Persoanele fizice pot dona 2 euro trimițând un SMS la 8826 cu textul NEAMT (donație unică, din orice rețea mobilă) sau pot dona online pe daruiesteviata.ro

”În acest moment un întreg județ nu are secție de terapie intensivă care să corespundă normelor de tratare a pacienților în situații grave. Spitalul Modular ATI pe care îl construim aici va fi unul la standarde europene, cu centrală de tratare a aerului, sistem de detectare incendii, instalație de gaze medicale etc. Facem apel la solidaritate pentru Piatra Neamț și pentru Moldova. Se poate dona prin SMS (8826 cu textul NEAMT) sau direct pe www.daruiesteviata.ro.”  – Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață

”Am văzut recent că o tragedie similară celei de la Piatra Neamț se poate întâmpla, din păcate, în oricare alt spital din România. Împreună arătăm că se poate să construiești după norme, cu specialiști bine pregătiți și cu grijă pentru ca actul medical să se desfășoare în condiții de siguranță, chiar și în vremuri de criză. Am demonstrat deja acest lucru cu Spitalul Modular 1 Elias care funcționează acum la capacitate maximă, și urmează cu Spitalul Modular ATI Piatra Neamț. Împreună putem reporni inima spitalului județean care a ars în incendiu.” – Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață

Spitalul Modular 2 Piatra Neamț va cuprinde: 18 paturi, grupate în 3 saloane și o rezervă de tip izolator, filtre pacienți, zonă de donning și doffing pentru personalul medical, laborator de analize medicale și sterilizare, depozite materiale, vestiare, grupuri sanitare, post supraveghere, cameră gardă, platformă tehnică pentru amplasarea CTA-urilor și chillerelor și spațiu tehnic pentru rețelele de fluide medicale. Spitalul va beneficia de centrală de tratare a aerului și rețea de gaze medicale, esențiale oricărei secții de terapie intensivă. Mai multe detalii în descrierea proiectului pe site-ul asociației.

Spitalul Modular 2 Piatra Neamț va fi al doilea spital modular construit de Dăruiește Viață în timpul pandemiei, pe lângă Spitalul Modular 1 Elias (capacitate de 38 de paturi, funcțional în întregime la acest moment). De asemenea, Dăruiește Viață a construit și două unități modulare de triaj pacienți, una pentru pacienții oncologici la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și una pentru triajul epidemiologic la Spitalul Universitar de Urgență Elias, București.

Despre Dăruiește Viață

De la înființare, Dăruiește Viață a schimbat un Ordin de Ministru, a oferit sprijin bolnavilor de cancer în relația cu Autoritățile, a modernizat mai multe secții de oncologie din țară (Brașov, Timișoara, Cluj, București) și a demarat cel mai mare proiect de implicare socială din ultimii ani: construcția Primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă. În prezent, peste 350.000 de persoane fizice și peste 5.600 de companii fac parte din comunitatea #NoiFacemUnSpital.

Dăruiește Viața s-a implicat activ și în perioada pandemiei de coronavirus, ridicând Spitalul Modular 1 Elias pentru pacienții cu COVID-19 (o investiție de aprox. 2.2 mil euro, care va putea fi folosit după pandemie ca spital de mari arși) și sprijinind cu echipamente de protecție și echipamente medicale peste 140 de unități de îngrijire, din 102 orașe. În total, Dăruiește Viață, cu sprijinul donatorilor și sponsorilor, a distribuit 17 tone de echipamente de protecție în toată țara.

Ionut CORFU

Vezi si:

Mai mare rușinea! CJ Neamț nu are bani, trebuie să vină un ONG să construiască o Secție ATI

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.