UNPR Neamț nu renunță la ideea de a-și consolida organizația în perspectiva viitoarelor alegeri din 2016, fie că merge cu PSD, fie că merge singur, după cum lucrurile se vor așeza între timp. În urma întâlnirii pe care aleșii naționali și locali ai partidului au avut-o la Iași, deputatul nemțean Constantin Moisii a declarat că ” Noi, UNPR suntem parteneri loiali (față de PSD) chiar dacă în unele județe sunt unele disensiuni pornite de la ambiții și orgolii”. De altfel, declarația succede celei făcute duminică, de deputatul Ionel Arsene, care, în calitate de președinte al PSD Neamț, a declarat că va respecta înțelegerea făcută cu UNPR Neamț și îl va susține pe Constantin Iacoban în funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.

Progresiștii nemțeni au precizat, prin vocea lui Iacoban, că ”lucrurile se discută la nivel central și, după semnalul dat la acest nivel, se va merge și la nivel local. Acolo unde UNPR consideră că poate să meargă de sine stătător, să meargă! În ce ne privește, nu ascundem faptul că între o parte dintre consilierii care au apărut între timp la noi și o parte din cei vechi s-au iscat unele disensiuni legate de numărul de membri pe care îl aduce fiecare. Scopul nostru este să ne atingem targetul propus și ne interesează pregătirea echipelor pentru alegeri”.

Loading...

Legat tot de alianța cu PSD, senatorul Liviu Bumbu a adăugat că ”dacă mergem împreună cu PSD, ne asumăm și guvernarea, asta este una din motivații, dacă să mergem singuri sau împreună. Noi, ca doctrină, ne regăsim în cel mai modern curent – naționalismul pozitiv”.

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ