În ziua de 07.10.2016, în jurul orei 14.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Tarcău, au fost sesizaţi despre faptul că în cursul aceleiaşi zile în jurul orelor 13.00, o persoană a fost înșelată de către un cetăţean străin pe raza satului Tarcău.

Din primele verificări efectuate de polițiști, a rezultat faptul că, în timp ce persoana vătămată, un bărbat de 41 de ani, din Tarcău se deplasa pe raza localității, a fost abordat de un bărbat italian care a pretins că-i vinde un generator electric în schimbul sumei de 1500 lei, generator pentru care i-a prezentat o factura de 1900 euro.

După ce a primit suma de 1500 lei, cetăţeanul străin a plecat cu un autoturism marca Dacia, iar bărbatul, făcând proba generatorului, a observat că nu funcţionează în parametri specificaţi. Polițiștii au sesizat și colegii din localitățile învecinate, care au efectuat filtre, iar pe raza satului Bistriţa a fost oprit în trafic cetăţeanul străin, fiind legitimat în persoana unui bărbat de 48 de ani din Italia.

Prejudiciul în cauză a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înșelăciune.

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.