Un tanar a vrut sa se arunce de pe podul de cale ferata de peste drumul national de la intrare in comuna Tarcau, judetul Neamt.

Martorii spun ca seara trecuta (24 februarie), in jurul orei 20, tanarul din Piatra Neamt, cunoscut ca dependent de droguri, a mers la locuinta mamei sale din comuna Tarcau, amenintand ca o omoara pe cea care i-a dat viata, apoi se sinucide. Pentru ca era cunoscut ca violent pe fondul consumului de stupefiante, si pentru ca nu era prima data cand de manifesta asa, femeia a sunat la 112.

Stiind ca va avea de a face cu politistii, tanarul a plecat de la locuinta mamei, insa s-a urcat pe podul de cale ferata si a inceput sa strige in gura mare ca își va omorî mama si se va sinucide. Au fost alertati luptatorii SAS (”mascatii”), iar dupa o ora de discutii, un negociator l-a convins pe tanar sa coboare de buna voie de pe pod, acesta fiind apoi transportat la Sectia Psihiatrie a Spitalului Roman. ”La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 20 de ani, din Piatra Neamț, amenință că se va arunca de pe un pod din localitatea Tarcău.

În scurt timp, la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Bicaz alături de cei ai Poliției orașului Bicaz, fiind solicitat și sprijinul unui negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, fiind identificat tânărul care amenința că se va sinucide.

După aproximativ o oră, în urma discuțiilor purtate cu acesta, polițiștii au reușit să-l determine să renunțe la gestul necugetat și să coboare de pe pod, în siguranță.
Persoana în cauză a fost condusă la spital, unde i s-a asigurat asistență medicală de specialitate”, a declarat Georgiana Moșu, purtator de cuvant IPJ Neamt.

Conform apropiatilor, tanarul a mai fost internat pana acum de 9 ori la Psihiatrie, tot dupa astfel de episoade, petrecute pe fondul consumului de droguri.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.